– D-le manager, am vrea ca, mai întâi, să ne spuneţi ceva din istoria acestui spital.
– În 1912, prin donaţii personale, regele Carol I al României a contribuit la înfiinţarea a 40 de spitale pe tot cuprinsul Regatului, inclusiv acesta care, iniţial, a fost spital TBC. Abia după 1946 a fost transformat în spital de psihiatrie. Avea atunci şi 10 hectare de pământ, căci regele, când a înfiinţat respectivele spitale, le-a dotat şi cu anumite suprafeţe de pământ, pe care însă le-au luat comuniştii. În 1990 au revenit Spitalului, dar, până la urmă, au fost trecute în patrimoniul Consiliului Judeţean Olt. Jumătate din suprafaţa de 10 ha a fost dezmembrată, pentru ca, pe 1,8 ha, să putem construi o parcare cu 60 de locuri, iar pe restul de 3,2 ha Primăria Schitu să construiască o staţie de epurare de care vom beneficia şi noi. În felul acesta noi vom rezolva o problemă veche, generată de faptul că actuala fosă septică este de capacitate mică şi nu face faţă.
– A fost o vreme când situaţia, aici, devenise deplorabilă, spitalul o ruină, ocolit de medici, de personal şi de pacienţi. Cum s-a ajuns la această schimbare radicală, spitalul având acum o înfăţişare cu adevărat modernă?
– Da, acum suntem pe locul al treilea între spitalele cu profil de cronici din România. Ne întrec doar „Socola” din Iaşi, cel mai vechi, cu 800 de paturi, şi „Gătaia” din Timişoara, cu peste 600 de paturi, acesta din urmă fiind amenajat într-o fostă cazarmă austro-ungară. Noi avem în jur de 170 de paturi, dar nu acesta e criteriul principal, ci gradul de confort pe care-l oferim pacienţilor. Într-adevăr, spitalul ajunsese o ruină, înainte şi după 1989, şi este meritul medicului Teoharie Georgescu, care l-a ţinut în viaţă. Timp de 35 de ani spitalul acesta a funcţionat cu un singur medic, în persoana lui Teoharie Georgescu. Acum, în afara celor 5 medici psihiatri, mai avem 2 de medicină generală şi 1 de boli infecţioase, plus 2 psihologi. Trei dintre doctoriţele noastre fac naveta la Craiova şi tot nu se gândesc să se transfere altundeva, convinse că nu vor găsi nicăieri condiţii mai bune ca aici.
– Concret, ce s-a întâmplat aici, de totul arată ca într-un hotel cu multe stele?
– S-a plecat, într-adevăr, de la o situaţie deplorabilă. În 2006, Consiliul Judeţean Olt, al cărui preşedinte, atunci, era Jenel Copilău, a demarat un amplu program de investiţii. Manager al Spitalului era Mircea Gurău. Prin respectivul program, acest spital a devenit unitatea de elită care este acum. A fost ca şi cum ai renova de la temelie o clădire. Aici s-a renovat totul şi au apărut chiar clădiri noi. De pildă, acest pavilion administrativ este o clădire nouă. Ca şi spălătoria. Structural, spitalul nostru funcţionează cu două secţii de psihiatrie repartizate în 5 pavilioane, 4 pentru bărbaţi şi 1 pentru femei. Cel pentru femei s-a reamenajat în totalitate. Peste tot, saloanele au fost reabilitate, s-a schimbat mobilierul, s-au reabilitat grupurile sanitare, au fost dotate corespunzător bucătăria, sala de mese, spălătoria, creându-se astfel nişte condiţii hoteliere excelente. De asemenea, s-a mai construit un întreg bloc de dependinţe, cu vestiare pentru personalul spitalului, magazii, garaje, un salon de frizerie etc. În sfârşit, un lucru extrem de important, s-a construit, prin acelaşi program, un pavilion de ergoterapie care are în dotare spaţii medicale, sală de spectacole, sală de cinema, sală de sport cu toate aparatele necesare, ateliere de pictură, croitorie, tâmplărie şi olărit. În anul 2016, pe când manager era actualul deputat Marius Iancu, a fost sfinţită şi capela spitalului, pictată de preot şi de pacienţi. Totodată, am finalizat anveloparea blocului alimentar şi a pavilionului 6, pavilionul administrativ. În 2017, am achiziţionat un generator nou, de mare putere, care să ducă toată instalaţia electrică, plus centralele electrice, şi este în curs de execuţie lucrarea de înlocuire a reţelei exterioare de apă. În legătură cu aceasta, trebuie spus că exista din anii ’50 ai secolului trecut şi devenise o ameninţare pentru sănătatea tuturor. Consiliul Judeţean a alocat circa 3,2 miliarde lei pentru această investiţie.
– Devenind manager, în 2016, cred că primul lucru pe care aţi vrut să-l ştiţi a fost în legătură cu situaţia financiară a spitalului. Deci, cum staţi din acest punct de vedere?
– Am preluat spitalul de la fostul manager, Marius Iancu, cu o situaţie financiară foarte bună, cu 5 miliarde de lei în cont. Acum suma este şi mai mare. Vreau să spun că suntem o unitate eficientă, nu avem datorii, dimpotrivă. Şi am putea face multe lucruri bune cu banii noştri, fără să mai apelăm la Consiliul Judeţean, dar nu există un cadru legal în acest sens. Prin urmare, investiţiile se fac tot prin Consiliul Judeţean.
– Există un asemenea program de investiţii pentru acest an?
– Desigur. În 2018, prin Consiliul Judeţean, se vor derula următoarele două mari investiţii: amenajarea parcării exterioare a spitalului şi demararea investiţiei multianuale constând în construirea unui pavilion cu două secţii: gerontopsihiatrie şi adicţie, fiecare cu câte 25 de paturi – o investiţie de circa 1 milion de euro. Totodată, se va monta generatorul deja achiziţionat şi se va achiziţiona şi monta un transformator nou. Toţi banii, repet, vin de la Consiliul Judeţean. Momentan, aşa cum v-am spus, de banii proprii, ai spitalului, nu ne putem folosi pentru investiţii, neexistând cadrul legal. Acum, am mai avea nevoie de o ambulanţă nouă, o linie de spălare automată pentru bucătărie, o plită nouă de bucătărie şi mizăm pe un nou act de înţelegere din partea Consiliului Judeţean.
– De obicei, cine se internează aici?
– Noi tratăm pacienţii psihiatri cu afecţiuni cronice, existând două tipuri de spitalizare: una pe durata optimă, de 40-50 de zile, şi alta de lungă durată, până la 1 an de zile şi chiar peste. Aici vin oamenii voluntar, nu internăm pe nimeni obligatoriu. Vin de bunăvoie şi pleacă de bunăvoie.
– Pleacă vindecaţi?
– Din păcate, în bolile psihice nu există procent de vindecare decât în cazuri de depresii, anxietate etc. La noi, în profilul de cronici, nu se poate decât să ameliorăm boala. Există o curbă a bolii, ca un balon care se înalţă purtat de vânt. Noi preluăm bolnavul atunci când este în aer, în jocul vântului, şi-l externăm atunci când se simte din nou cu picioarele pe pământ.
– Ce fel de bolnavi se internează la dvs?
– Cei care se internează la noi, cei mai mulţi sunt cu schizofrenie, cea paranoidă fiind forma cea mai frecventă. Apoi, avem pacienţi cu retard mintal sau cu tulburări bipolare, maniaco-depresivii, adică, cei care trec brusc de la o stare la alta, de la râs la plâns şi invers. Altă categorie este cea a pacienţilor vârstnici cu demenţe. Frecvenţa acestui tip de pacienţi a crescut mai ales din 2010. Acesta e şi motivul pentru care ne dorim să înfiinţăm un compartiment de gerontopsihiatrie. De asemenea, avem şi pacienţi cu tulburări de personalitate pe fond alcoolic. Cam de vreo 3-4 ani au început să vină şi pacienţi dependenţi de consumul de droguri. Aceasta ne-a determinat să cerem înfiinţarea, pe lângă compartimentul de gerontopsihiatrie, şi a unui compartiment de adicţii. Aici vom trata postcură, adică pacienţi care nu se află în plin episod psihotic, de intoxicaţie sau sevraj. Ei vin aici după ce ies din episodul acut. Ideea este să le lungim cât mai mult posibil perioada de abstinenţă.
– Îi mai urmăreşte cineva după ce se externează?
– Există un management al externării care se face după nişte protocoale. Într-o primă etapă, pacientul este învoit să meargă acasă, în familie. Se învoieşte de mai multe ori şi se urmăreşte comportamentul lui. Suntem în legătură permanentă cu psihiatrul din teritoriu, care face dispensarizarea pacientului, medicul de familie este, de asemenea, implicat, ca şi compartimentul de asistenţă socială al primăriilor şi nu în ultimul rând, familia. Din păcate, inserţia socială se face foarte greu şi nu totdeauna din vina bolnavului. În societate, aceştia se simt stigmatizaţi şi după un timp mai lung sau mai scurt se întorc la noi. Ei se consideră oameni sănătoşi şi suferă dacă sunt trataţi altfel, deseori chiar în batjocură. Se întorc la noi pentru că aici li se acordă tot respectul cuvenit. Periodic, facem şi programe antistigmă, încercând să sensibilizăm societatea în legătură cu bolnavul psihic. Încercăm să demonstrăm că un asemenea om nu este inutil. Un bolnav psihic de an 2018, sub un tratament bine condus, poate duce o viaţă aproape de normal. Poate avea un loc de muncă, se poate căsători şi chiar poate face copii, căci nu există nicio certitudine legată de transmisibilitatea bolii la urmaşi.
– Ce pondere mai deţin medicamentele în tratamentul bolii psihice?
– Cam 30 la sută. Restul e consiliere psihologică şi ergoterapie. În ce priveşte tratamentul medicamentos, trebuie să ştiţi că s-au făcut mari progrese, că noua generaţie de medicamente, în special cele antipsihotice atipice, au revoluţionat, practic, psihiatria. În prezent se lucrează cu nişte medicamente care ţin de SF. Îi faci omului o injecţie acum şi timp de 3 luni nu mai are nevoie de niciun medicament. Noi nu fecem încă astfel de injecţii, dar avem din cele care se fac la o lună de zile. Medicaţia modernă a ajuns la un asemenea nivel că foarte rar mai avem situaţii de pacienţi agitaţi, iar cămaşa de forţă a intrat definitiv în istoria bolii psihice. Foarte mult accent se pune acum pe terapia ocupaţională. Tocmai de aceea am înfiinţat în spitalul nostru compartimentul de ergoterapie. Este singurul din judeţul Olt şi dispune de 9 săli moderne de intervenţie terapeutică printre care şi o sală de festivităţi, unde se ţin serbări, se sărbătoresc zile onomastice şi se dau spectacole de teatru organizate de pacienţi. Într-o altă sală pacienţii învaţă să utilizeze calculatorul, altă sală este destinată deprinderii a tot felul de abilităţi practice: croitorie, croşetat, împletituri, desen, pictură pe sticlă şi pe pânză, fotografii etc. De asemenea, pacienţii noştri participă la activităţi de terapie ocupaţională în curtea spitalului, la curăţenie şi la tot ce ţine de aspectul frumos al unei incinte. Şi toate acestea, numai cu bunăvoia pacientului. Nimeni nu este determinat să facă ceva ce nu-i place, spre care nu are niciun fel de aplecare interioară. Totul trebuie să pară că vine din iniţiativa şi plăcerea pacientului de a desfăşura o anumită activitate.
– Care ar fi nivelul de performanţă pe care speraţi să-l atingă acest spital în viitor?
– Spitalul nostru este primul spital din judeţ care a obţinut acreditarea CONAS (Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, n.n.). Se întâmpla în 2014, în ciclul I de acreditare. Pentru ciclul II suntem programaţi în 2020 şi nici nu ne gândim să nu obţinem şi atunci acreditarea de care depinde încheierea unor contracte avantajoase cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru decontarea serviciilor prestate.
– Mult succes în activitatea dvs, d-le manager!
Constantin Smedescu
P.S. La interviu, la solicitarea d-lui manager, a participat şi d-na Mariana Marcu Leanca, director medical şi medic primar psihiatru. Multe dintre informaţiile redate în acest interviu au venit direct de la domnia sa care, în plus, ne-a cucerit prin modul foarte frumos în care ne-a vorbit despre meseria de psihiatru. „Este ceva divin, spunea dumneaei la un moment dat, să lucrezi cu mintea şi cu sufletul omului. Este o meserie care se face nu numai cu ştiinţă, ci şi cu har”.
