Medicii de familie pot renova și dota cabinetele cu fonduri din PNRR

Date:

Peste 180 milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt puse la dispoziția medicilor de familie pentru investiții în cabinetele medicale.

Autoritățile au precizat că 3.000 de medici de familie pot beneficia de aceste fonduri ca să-și renoveze și doteze cabinetele.

„3.000 de medici de familie sau asocieri de cabinete medicale de medicină primară vor avea posibilitatea de a realiza investiții în renovarea și dotarea cu echipamente medicale și mobilier (ex: electrocardiograf digital, ecograf portabil, echipamente IT, monitor funcții vitale: frecvență cardiacă, tensiune arterială non-invazivă, pulsoximetrie, temperatură, spirometru digital etc). Pentru dotare cu echipamente și mobilier fiecare cabinet medical sau asociere de cabinete poate accesa fonduri în valoare de 45.000 euro fără TVA, în timp ce pentru renovare pot fi solicitate fonduri de până la 15.000 euro fără TVA”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.

Ghidul beneficiarului și anexele aferente pentru investiția în „Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență medicală primară” din cadrul Componentei 12 – Sănătate – Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești sunt publicate pe pagina de internet a Ministerului Sănătății la secțiunea Apeluri PNRR Ministerul Sănătății – C12. Sănătate.

Dosarele de finanțare se vor depune pe platforma www.proiecte.pnrr.gov.ro, începând cu data de 04 august 2022, ora 10:00.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Ariadna Elena Doncescu este noul medic pediatru al Spitalului Județean de Urgență Slatina

Ariadna Elena Doncescu este noul medic pediatru al Spitalului...

Programul farmaciilor din județul Olt de Sfântul Andrei și 1 Decembrie

În perioada sărbătorilor legale din 30 noiembrie (Sfântul Andrei)...

CAS Olt: Lista de medicamente compensate și gratuite a fost extinsă

Lista medicamentelor compensate a fost extinsă, în baza unei...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada...