Mai mulți medici din Olt ar putea părăsi sistemul. Vezi motivul

0
1256

În următoarea perioadă nu mai puțin de 15 medici de familie din Olt împlinesc vârsta de pensionare și ar putea părăsi sistemul. Ca urmare în județ ar putea să apară un deficit de cadre medicale, în condițiile în care și așa asupra asistenței medicale primare planează acea amenințare a lipsei viitoarei generaţii de medici de familie, care să ia locul acelora care vor ieşi la pensie.

Lipsa de personal îi determină pe unii medici de familie să nu își încheie cariera, chiar dacă îndeplinesc condițiile de pensionare. Și asta în primul rând pentru că medicii tineri își doresc să profeseze mai mult în orașe și mai puțin la țară, iar în al doilea rând medicina de familie este neatractivă pentru ei.

Însă pe de altă parte sincopele din sistemul informatic de sănătate și volumul mare de hârtii de completat îi determină pe cei care profesează la țară să își dorească să plece sau să iasă la pensie, dacă îndeplinesc condițiile. În ultimii ani sunt mai mulţi medici care au ieşit din sistem pentru că s-au pensionat decât cei care au terminat rezidenţiatul. În atare situație viitorul medicinei primare este pus sub semnul întrebării. În județul Olt, spre exemplu, în acest an și anul viitor nu mai puțin de 15 medici de familie împlinesc vârsta de pensionare și ar putea părăsi sistemul.

Medicii care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene, își pot continua activitatea, după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcția de sănătate publică județeană și de CMR, prin colegiile județene ale medicilor, pe baza certificatului de sănătate. Necesitatea prelungirii activității se stabilește de către o comisie organizată la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene. Întrucât medicii au posibilitatea de a profesa și după vârsta de pensionare, respectiv 65 de ani, nu vă putem comunica numărul medicilor care vor ieși la pensie anul acesta sau anul viitor, însă vă putem comunica numărul medicilor care împlinesc anul acesta vârsta de pensionare, respective 5 medici, iar anul viitor 10 medici, a declarat președintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, Florin Valentin Ciocan. În vederea asigurării furnizării de servicii medicale în asistența medicală primară în anul 2018 s-au încheiat 240 de contracte de furnizare de servicii medicale din care: în mediul urban 93 și în mediul rural 147. Numărul total de medici care își desfășoară activitatea în cele 240 de cabinete medicale este de 244.