11 cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost sancționate disciplinar, în primele șase luni din acest an, pentru că nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. Daca unele dintre acestea au primit avertismente scrise, în alte situații s-a luat măsura reducerii salariale și chiar desfacerea contractului de munca. Patru dintre salariații sancționați au contestat în instanță măsura disciplinară.
Nu mai puțin de 11 cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Slatina s-au aflat în primele șase luni din acest an în atenția Comisiei de Disciplină a unității sanitare pentru abateri profesionale. În funcție de gravitatea faptelor au fost aplicate sancțiuni disciplinare. Dacă în unele cazuri s-a luat măsura sancționării cu avertisment scris, în alte situații s-a luat măsura reducerii salariale și chiar desfacerea contractului de muncă. „În primele șase luni ale anului 2019, au fost sancționați 11 salariați al Spitalului Județean de Urgență Slatina, sancțiunile constând în avertisment scris, reducerea salariului de bază pe o durată de două luni cu 10%, reducerea salariului de bază pe o durată de trei luni cu 10% și desfacerea contractului individual de muncă. Din cele 11 sancțiuni disciplinare aplicate, patru au fost contestate în instanță”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, la solicitarea Gazeta Oltului.
Fiecare caz în parte a fost analizat de către Comisia de Disciplină de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Slatina, iar deciziile luate de către aceasta sunt acoperite de argumente justificative. În anul 2018 au fost sancționate opt cadre medicale, sancțiunile aplicate constând în avertismente scrise și în desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Un singur salariat din cei opt a contestat în instanță sancțiunea dispusă.
În anul 2017 la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost sancționate șase cadre medicale, sancțiunile aplicate constând în avertismente scrise și în desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în conformitate cu prevederile legii numărul 52/2003 (Codul Muncii).