COVID-19. Trei morți, la Spitalul Slatina

0
1051

Potrivit DSP Olt, au fost raportate trei noi decese la nivelul județului din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore. Astfel, o femeie, de 71 de ani, din Potcoava a fost internată pe 7 iulie la Spitalul Slatina, iar pe 18 iulie a fost confirmată cu virusul SARS-COV2. Starea acesteia s-a agravat, iar olteanca a fost transferată pe Secția de Anestezie Terapie Intensivă. Pe 4 august a murit. Avea și alte boli asociate, precum: fibrilație atrială permanentă, insuficiență cardiacă congestivă clasa a III-a și accident vascular cerebral ischemic subacut.

Și un bărbat, de 71 de ani, din Poboru a murit la Spitalul Slatina. Acesta a fost confirmat pe 31 iulie cu COVID-19, zi în care a fost transferat la Terapei Intensivă. A murit pe 5 august, acest având și boli asociate, precum: stare septică cu punct de plecare neprecizat, boală renală cronică și accident vascular cerebral.

Un alt oltean, de 83 de ani, din Poboru a fost răpus de coronavirus. Acesta a fost internat pe 1 august la Spitalul Slatina, iar la câteva ore de la internare a fost transferat la ATI. A murit pe 5 august la Spitalul Slatina, acesta avea insuficiență cardiacă congestivă și insuficiență mitrală.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, 6 august, 21 de cazuri noi pentru județul Olt, numărul infectărilor ajungând la 848.