Bărbat din Schitu, de 54 de ani, mort de COVID-19

0
897

Un bărbat din comuna Schitu, de 54 de ani, a murit marți, 29 septembrie, la Spitalul Colentina din București. Olteanul fusese confirmat cu virusul SARS-COV2, fiind internat, inițial, la Spitalul Județean de Urgență Slatina apoi, pe 24 septembrie, a ajuns la Spitalul Caracal, ulterior fiind transferat la unitatea medicală din Capitală.

Bărbatul avea și alte boli asociate, precum obezitate și probleme cardiologice.

Soția bărbatului decedat lucrează femeie de serviciu în cadrul Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Olt și se află în izolare la domiciliu.

Este cel de al 59-lea deces raportat de autoritățile din județ ca fiind din cauza COVID-19.