În ultima săptămâna, la nivelul județului Olt, s-au înregistrat 1.989 de cazuri de infecții respiratorii acute și 763 cazuri de pneumonii. Dintre acestea, 159 au necesitat internare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt , Gabriela Gogiu, aceste cifre relevă faptul că, frecvența îmbolnăvirilor prin infecții respiratorii acute a înregistrat o creștere cu peste 10% față de media ultimelor săptămâni, pe baza măririi numărului de raportori.
Pentru prevenirea apariției îmbolnăvirilor, DSP Olt recomandă populației să se vaccineze. În acest sens, DSP Olt a catagrafiat pentru sezonul 2018-2019 nu mai puțin de 30.300 de persoane considerate la risc și care doresc să se vaccineze antigripal. Deși numărul de doze de vaccin solicitate Ministerului Sănătății de către DSP Olt este de 30.300, până în prezent județului Olt i s-au repartizat 23.830 de doze. Acest vaccin se adresează exclusiv grupelor populaționale considerate la risc, respectiv medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar, atât din spitale cât si din unitătile sanitare ambulatorii, gravide, persoane în evidență cu afecțiuni medicale cronice.
Până în prezent, din cantitatea de vaccin repartizată județului Olt au fost administrate 8.868 doze, după cum urmează: Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidență cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienței umane – 2.266; Gravide – 2; Medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar, atât din spitale cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații -1.616 doze; Persoane, adulți si copii, rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt- 425 doze; Toate persoanele cu vârsta peste 65 ani – 4.559 doze. În prezent stocul de vaccin existent în depozitul DSP este de 4.000 de doze, iar la nivelul cabinetelor de medicina familiei este de 10.962 doze.