Voiculescu: ”Alte 60.000 de gospodării din România vor putea beneficia de fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi baterii de stocare”

0
318

Senatorul de Olt Liviu Voiculescu, anunţă că, în urma introducerii capitolului REPowerEU în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aproximativ 60.000 de gospodării din România vor putea beneficia de fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi pentru baterii de stocare, dar şi pentru creşterea eficienţei energetice a caselor.

Programul pentru panouri fotovoltaice se va derula în paralel cu cel al AFM – „Casa Verde Fotovoltaice” şi vizează asigurarea consumului propriu, neadresându-se celor care vor să devină prosumatori.

În acest an, alte 60.000 de gospodării din România vor putea beneficia de fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi baterii de stocare, dar şi pentru creşterea eficienţei energetice a caselor. Această măsură se va derula printr-un nou capitol, REPowerEU, inclus în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Pentru acest capitol este prevăzută o finanțare de 1,4 miliarde de euro, din care 1,2 miliarde pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi baterii, vouchere pentru acest tip de investiţii dar şi pentru eficienţa energetică a gospodăriilor individuale.

Valoarea unui voucher pentru panourile fotovoltaice este de până la 25.000 lei, în funcție de gospodărie, la care se adaugă alți 25.000 lei pentru capacitatea de stocare. În plus, se vor aloca vouchere de maximum 76.500 de lei pentru anveloparea caselor.
Programul pentru panouri fotovoltaice se va derula în paralel cu cel al Administrației Fondului de Mediu, „Casa Verde Fotovoltaice”, și nu se adresează prosumatorilor.” a transmis Voiculescu.