UN DIRECTOR DE INSTITUȚIE PUBLICĂ DIN OLT REFUZĂ PENSIONAREA

Date:

Share post:

Un director de instituție publică din Olt care îndeplinește condițiile de pensionare anul acesta și-a exprimat dorința de a-și continua activitatea în cadrul instituției  pe care o conduce.

Este vorba de directorul executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt, Petre Silviu Neacșu, fost prefect de Olt, care la data de 29 iunie 2021 îndeplinește cumulativ condiţiile de vârstă standard şi stagiul minim de cotizare pentru pensionare.

Însă prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2021 la Consiliul Județean Olt, actualul director executiv a solicitat, conform prevederilor art.517 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, menținerea în funcția publică deținută peste vârsta standard de pensionare, pe o perioadă de 1 an.

Cererea  a fost aprobată de Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, iar proiectul de hotărâre cu cu privire la menținerea în funcția publică deținută a directorului executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt a fost aprobat în ședința Consiliului Județean din 24 iunie 2021.

Conform prevederilor Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Olt nr.318/17.12.2020 cu privire la stabilire drepturi salariale, au fost stabilite drepturile salariale lunare pentru domnul Neacșu Petre-Silviu – director executiv, grad II al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt, după cum urmează: salariu de bază: 10.200 lei, indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor: 1.115 lei, total drepturi salariale:11.315 lei.

Petre Silviu Neacșu a fost numit pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, în funcția publică de conducere de director executiv, gradul II al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt, la data de 17 decembrie 2020, ca urmare a promovării concursului de promovare în funcția publică de conducere vacantă.

spot_img

Related articles

CJ Olt, sprijin financiar către ADI Oltul

Consiliul Județean Olt va aloca suma de 100.000 de lei din bugetul propriu către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară...

Târgul de Crăciun din Craiova, desemnat cel mai frumos din Europa

Craiova a câștigat locul 1 în competiția Târgurilor de Crăciun din Europa, cu un avans de peste 56.000...

Remember 28 noiembrie

Pe 28 noiembrie 1520, exploratorul portughez Ferdinand Magellan a trecut prin strâmtoarea de la sudul Americii de...

Horoscop 28 noiembrie 2025

Horoscop 28 noiembrie 2025 – SĂGETĂTOR Se rezolvă chestiuni mai complicate din trecut și o să faceți progrese la...