Un bărbat din comuna Deveselu, arestat pentru nerespectarea ordinului de protecție

Date:

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Deveselu, a fost arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Caracal la data de 28 iulie, pentru o perioadă de 6 luni de zile, prin care era obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de femeia reclamantă din Caracal.

De asemenea, bărbatul este bănuit că ar fi urmărit în repetate rânduri persoana vătămată, atât la domiciliul său, cât și la locul de muncă, provocându-i acesteia o stare de temere.

”În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, hărțuire și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse.

În data de 20 septembrie a.c., pe numele bărbatului, polițiștii au emis o Ordonanță de Reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul  Inspectoratului de  Poliție Județean Olt.

Totodată, la data de 21 septembrie a.c., împotriva bărbatului, instanța de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, în continuare fiind efectuate cercetări.” a transmis IPJ Olt.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...