Terenurile unei foste ferme de creşterea păsărilor din Coloneşti, scoase la vânzare de Fisc

Date:

Share post:

Activele deținute de o fostă societate din Colonești care a avut ca domeniu de activitate principal creșterea păsărilor vor fi scoase în următoarea perioadă la vânzare, în contul unor datorii pe care societatea le are către bugetul statului. Licitația va avea loc în data de 29 noiembrie, în Slatina, strada Arcului, numărul 1.

Este vorba despre trei terenuri intravilane, situate în comuna Colonești. Potrivit site-ului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), valoarea totală evaluată a celor trei terenuri se ridică la aproximativ 70.000 de lei. Astfel, un teren intravilan, în suprafață de 2.100 de metri pătrați urmează să fie scos la licitație cu un preț de pornire (preț de evaluare) de 17.000 de lei, exclusiv TVA. Prețul celui de-al doilea teren intravilan, în suprafață de 3.500 de metri pătrați este evaluat la 28.400 de lei, exclusiv TVA, în timp ce al treilea teren intravilan, în suprafață de 2.700 de meri pătrați se vinde cu un preț de pornire a licitație de 22.000 de lei, exclusiv TVA.

Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, până la termenul de vânzare sau, în cazul vânzării prin licitație, până în ziua precedentă termenului de vânzare: oferte de cumpărare, în cazul vânzării la licitație, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; pentru persoane juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate; dovada emisă de creditorii fiscali că nu au obligații fiscale restante, urmând să se prezinte la data stabilită pentru vânzare și la locul fixat în acest scop. Data limită pentru depunerea ofertelor este 28 noiembrie 2017.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Deputatul Daniel-Răzvan BIRO va conduce conferința AUR de la Slatina

Deputatul de Mureș, Daniel-Răzvan BIRO, va conduce Conferința Județeană de Alegeri a Filialei AUR Olt. Evenimentul va avea...

Deputatul Mihai Țiu: ”Cu durere în suflet mi-am luat rămas bun de la eroul naţional Ilie Ilaşcu”

Fostul senator Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic încarcerat timp de 9 ani de regimul de la Tiraspol, a...

21 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 21 noiembrie 1272, după moartea lui Henric III al Angliei, fiul său, Prințul Eduard, devine rege...

Horoscop 21 noiembrie 2025

Horoscop 21 noiembrie 2025 – SCORPION Se conturează un câștig de imagine, vi se mulțumește pentru ce ați muncit...