Secretarul interimar al PSD, Paul Stănescu, spune că „sub conducerea lui Iohannis și Orban, România va ieși din izolare la fel cum a și intrat: haotic”.
Stănescu susține că discuțiile dintre reprezentnațiile celor două palate sunt sterile, iar toată lumea resimte un sentiment de incertitudine.
„Sub conducerea lui Iohannis și Orban, România se pregătește să iasă din izolare la fel cum a şi intrat: haotic. Deși președintele este șeful de facto al Guvernului făcut bucăți și convocat aproape zilnic la Cotroceni iar premierul are doar rolul executantului de serviciu, rezultatul acestor ședințe este de fapt amplificarea unei stări de incertitudine pe care o resimțim tot mai acut. Președintele ne-a spus încă de la final de aprilie că nu va mai prelungi starea de urgență dincolo de 14 mai. Întai pe 21 aprilie, când ne-a anunțat că din 15 mai vom ieși din case purtând măști, apoi pe 28 aprilie, când spune că legislația necesară e deja pregătită. Atât de pregătiți erau încât de atunci și până pe 11 mai au trecut două săptămâni. De atâta timp a avut nevoie Cabinetul Orban să elaboreze un proiect de lege despre viața noastră după 15 mai, act despre care eminentul jurist Predoiu ne spunea ca va fi unul “flexibil”. Termenul trădează cu siguranță viziunea liberală despre un text legislativ care, în mod normal, ar trebuie să fie exact opusul: precis, clar, fără echivoc. Ne-au pus, astfel, în brațe, în Parlament, un proiect privind starea de alertă plin de hibe, fiind obligați să corectăm o mulțime de prostii în doar două zile”, a spus, miercuri, Stănescu.
Politicianul a mai precizat că noile prevederi nu vor putea intra in vigore mai devreme de 18 mai, adică vor fi cel puțin trei zile în care românii vor fi lăsați la voia întâmplării.
„Legea a fost elaborată de Guvern prea târziu și nu va putea intra în vigoare mai devreme de 18 mai, chiar dacă noi o finalizăm ultra-rapid, chiar astăzi, iar președintele o promulgă pe 15 mai, după cele două zile reprezentând termenul obligatoriu în care poate fi contestată la Curtea Constituțională. Articolul 78 al Constituției pe care președintele Iohannis și liberalii o consideră flexibilă ca o gumă de mestecat spune simplu și limpede – legea intră în vigoare la trei zile după promulgarea de către Președinte. Vom avea, astfel, cel puțin trei zile în care românii vor fi lăsați la voia întâmplării, cu măsuri de protecție și restricții aruncate în aer”, a conchis Stănescu.
S-a trezit si taranul asta de la Visina sa isi dea cu parerea.El crede ca vrajeala lui are efect de prosteala a electoratului ,dar oamenii sunt satui de minciunile si de hotiile facute vreme de 30 de ani de gasca de diletanti si de hoti ascunsi dupa sigla celor trei trandafiri ofiliti.Lupta lui Stanescu nu este pentru principii nationale,ci este pentru pastrarea a puterii,a privilegiilor,a intereselor lui si a gastii PSD si a functiilor politice,admnistrative si economice din tara si din judetul Olt.Punct.Restul este praf in ochii prostimii.
Ce mincinos. E DOAR VINA PSD. EXCLUSIV A PSD. PSD a eliminat amendamentul care permitea intrarea imediat in vigoare a legii cand era publicata in monitorul oficial. Daca era o lege ce le-ar fi convenit PSD-istilor intra imediat in vigoare. Asa cum au fost multe pe perioada lui Dragnea si Dancila
Serios, tractoristule? Ce ne-am face noi fara idioti ca tine si neamul tau!
Comentariile sunt închise.