Senatorul Siminica Mirea: ”Actuala guvernare nu dorește bunăstarea românilor”

Date:

Share post:

Senatorul de Olt, Siminica Mirea, a precizat, după adoptarea noului buget, că toate amendamentele social democraților au fost respinse. Parlamentarul oltean susține că nevoile și problemele românilor nu prezintă interes în viziunea actualei coaliții, iar aspectele ce țin de dezvoltarea economiei prin investiții sau creșterea nivelului de trai al cetățenilor sunt ignorate total.
”Actuala guvernare nu dorește bunăstarea românilor!
Fapt demonstrat în cursul Ședintei Plenului, în care toate amendamentele susținute de colegii mei social democrați, au fost respinse de către actuala coaliție de guvernare.
Ne doream mai mult pentru români, iar viziunea noastră, precum și scopul acestor amendamente susținute pe ficare județ în parte, au stat la baza dezvoltării tuturor comunităților din România, care ar fi permis noi proiecte de investiții.
Din păcate, și amendamentele susținute pentru județul pe care îl reprezint au avut același rezultat. Așadar, finanțarea proiectelor de dezvoltare ale localităților județului Olt au fost RESPINSE, în urma votului, iar situația județului Olt privind amendamentele susținute, nu este singulară!
Un lucru e cert: Nevoile și problemele românilor nu prezintă interes în viziunea actualei coaliții, iar aspectele ce țin de dezvoltarea economiei prin investiții sau creșterea nivelului de trai al cetățenilor sunt ignorate total.” a declarat parlamentarul.

spot_img

Related articles

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...