Se inaugurează noul sediu al Judecătoriei Slatina

Date:

În ultima zi a lunii octombrie va fi inaugurat noul sediu al Judecătoriei Slatina, din clădirea fostei Bănci Naționale a României, de pe str. Mihai Eminescu, nr. 16 din municipiu. Cu toate acestea, Tribunalul Olt a menționat că nu va fi încă mutată activitatea în noul sediu:

Vă facem cunoscut că în data de 31.10.2023, începând cu ora 9.00, la sediul fostei Bănci Naționale a României, din Slatina, str. Mihai Eminescu, nr. 16, județul Olt, va avea loc festivitatea de inaugurare a noului sediu administrativ al Judecătoriei Slatina, imobil ce a făcut obiectul investiției ,,Reparaţii capitale, amenajare, consolidare, restaurare şi extindere sediu Judecătoria Slatina” din cadrul Programului Naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipii reşedinţă de judeţ, derulat prin Compania Naţională de Investiţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Data începerii activității judiciare în noul sediu al Judecătoriei Slatina va fi adusă la cunoștință, în timp util, tuturor persoanelor interesate.”, transmite Tribunalul.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...