Salariul minim va fi majorat! Când se va întâmpla asta

Date:

Share post:

Vești uriașe pentru angajați! Salariul minim va fi majorat semnificatic, potrivit propunerii prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și candidatul socialist la conducerea Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Potrivit propunerii lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, salariu minim va crește la 3000 de lei: „Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră”

”Avem nevoie de un salariu minim în Uniunea Europeană, echivalent în fiecare ţară membră cu 60% din salariul mediu în statul respectiv”, a spus olandezul în cadrul unei dezbateri. „Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră”, a mai adăugat el. Timmermans este conștient că angajații din Europa de Est sunt plătiți mult mai puțin decât cei din Occident, deși costul vieții ”nu este atât de diferit”.

Diferențele de salarii între statele Uniunii Europene sunt izbitoare.

În acest moment, din 28 de state membre ale Uniunii Europene, un număr de 22 au salarii minime introduse. Acestea pornesc de la 235 de euro în Bulgaria la 2.017 euro în Luxemburg.

În România, salariul minim brut este de 2.080 lei, ceea ce înseamnă 1.265 lei în mână. Acesta este echivalent cu 266 euro pe lună. Germania a introdus salariul minim de 1,557 euro pe lună, echivalentul a 9,19 euro pe oră, abia în anul 2015. Media veniturilor este de 3.771 euro pe lună, în Germania, potrivit libertatea.ro.

Printre măsurile propuse de Timmermans se numără și instaurarea accesului generalizat pentru orice cetăţean european la serviciile de sănătate sau impozitarea cu aproximativ 18% a marilor corporaţii în funcţie de beneficiile realizate în cadrul UE.

Sursa: bugetul.ro

 

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...