PSD OLT și-a depus candidaturile pentru Parlamentul României la BEJ

0
498

Social-democrații olteni, alături de președintele organizației Marius Oprescu, au depus miercuri, 16 octombrie la Biroul Electoral Județean dosarele de candidatură pentru Camera Deputaților și Senatul României.

Ca de fiecare dată, depunerea candidaturilor este un moment tratat cu maximă responsabilitate cetățenească și de reafirmare a angajamentului nostru ca echipă față de a duce județul Olt, pe acești patru ani care urmează, la nivelul următor de dezvoltare. Suntem o echipă unită, puternică, responsabilă cu experiență administrativă, dar și cu determinarea necesară de a reprezenta județul Olt la București cât mai bine. Reafirmăm principiul cu care am plecat de fiecare dată și pe care nu îl vom abandona niciodată, acela de a face un parteneriat cu cetățenii județului Olt, cu primarii localității din județul Olt, cu Guvernul României și cu instituțiile guvernamentale, parteneriat care va trebui să răspundă cât mai bine așteptărilor cetățenilor și nevoilor lor. Nu suntem croiți pe scandal pentru că viziunea noastră politică pleacă de la responsabilitate socială și administrativă. Vorbim concret, pe proiecte pe care vrem să le facem, pe promisiuni onorate și pe planuri de viitor reale. Cetățenilor din județul Olt le transmitem că suntem alături de ei în fiecare zi, nu doar o dată la patru ani, ca alții. Avem nevoie de fiecare vot, pentru că avem nevoie să trimitem câți mai mulți oameni la București pentru a forma o echipă puternică, pentru a putea influența deciziile politice și administrative la nivel național, astfel încât să  aducem în județul Olt cât mai multe investiții. Împreună suntem o echipă, echipa care contează!”, a declarat președintele PSD Olt, Marius Oprescu.

PSD Olt mizează pe următorii candidați la alegerile parlamentare din acest an:

 Senat:
– Paul Stănescu, de profesie inginer, senator în exercițiu, secretarul general al PSD;
– Siminica Mirea, inginer, senator în exercițiu;
– Emil Florin Albotă, inginer și profesor conferențiar, deputat în exercițiu;
– Corina Sulger, inginer, membru în Comitetul de reglementare al ANRE;
– Răzvan Costel Bățăgui, profesor, director al Școlii Gimnaziale nr. 2 Caracal.
 Camera Deputaților:
– Marius Iancu, economist, deputat în exercițiu;
– Florin Barbu, economist, deputat, ministru al Agriculturii;
– Bogdan Mihuți, președinte TSD Caracal;
– Liviu Voiculescu, jurist, senator în exercițiu;
– Ionuț Ivan, economist, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt;
– Florin Ciocan, jurnalist, președintele ANMSC;
– Mariana Leanca, medic, director medical al Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci;
– Alexandru Berechet, operator turism, consilier local la Slatina.