Deși sunt vehiculate două nume pentru postul de viceprimar al municipiului Slatina, Alexandru Berechet și Emil Popa, cel care a avut un scurt mandat de primar după arestarea preventivă a lui Minel Prina, social-democrații nu se grăbesc să desemneze un alt vice.
Surse din cadrul PSD au precizat că nu este nicio grabă pentru desemnarea unui înlocuitor pentru viceprimarul Claudiu Stăncioiu, care a demisionat în urmă cu mai bine de o săptămână. Mai mult de atât, social-democrații spun că instituția poate să funcționeze doar cu un viceprimar, semn că decizia ar putea fi amânată în lipsa unui consilier local de pe lista PSD care să se evidențieze.
Cert este că social-democrații l-au înlocuit pe Claudiu Stăncioiu în Consiliul Local Slatina cu Cristina Ilie.
De la PSD în Consiliul Local Slatina au intrat, în toamna anului trecut: Gabriela Șerban, Răzvan Cazangiu, Emil Popa, Claudiu Stăncioiu (înlocuit cu Cristina Ilie), Antonescu Constantin, Gigi Vîlceleanu (viceprimar), Viorel Dincă, Ion Vătrai, Alexandru Berechet, Eufrosina Brătoi, Loredana Stroiuleasca și Ioan Alexa. Astfel, viitorul viceprimar al Slatinei urmează să fie ales din această listă.