Protest spontan în Olt, la ARHIVE

Date:

Share post:

Astăzi 17 mai, în intervalul orar 10:00-11.30, angajații din cadrul Serviciului Județen Olt al Arhivelor Naționale au inițiat un protest spontan prin suspendarea activității și anularea programului de lucru cu publicul.

Aceștia s-au alăturat astăzi colegilor din toată țara, protestând față de nedreptatea salarială cu, care se confruntă în comparaţie cu colegii lor din alte instituții publice.

,,Din luna ianuarie 2024, s-a inițiat un proces de aliniere a salarizării personalului din instituțiile publice din mai multe sectoare de activitate bugetară la nivelul salariilor din administrația centrală. Acest demers a fost realizat în scopul eliminării discrepantelor salariale dintre funcțiile din administrația publică centrală și cele din unitățile teritoriale.

Acțiunea de astăzi este concepută ca un prim semnal pentru guvernanți. Protestele vor continua până când drepturile noastre vor fi recunoscute și nedreptatea salarială va fi înlăturată. În acest sens, următoarea acțiune va fi organizarea unui miting la sediul Guvernului României, în data de 23 mai 2024, cu participarea salariaţilor din toată țara”, a transmis instituția printr-un comunicat de presă.

Marilena Vasile

spot_img

Related articles

La mulți ani de 1 Decembrie!

Pe 1 Decembrie, România sărbătorește Ziua Națională cu evenimente speciale în toate orașele țării. La Slatina, peste o mie...

Gazeta Oltului la 30 de ani

Gazeta Oltului la 30 de ani În urmă cu 30 de ani, în ziua de 1 decembrie 1995, era...

Ce semnificație are Sfântul Andrei, cel Întâi chemat al românilor

Sfântul Andrei este unul dintre simbolurile României, având pentru români o profundă semnificație religioasă, culturală și identitară. Se...

„Monstrul din Caracal”, Gheorghe Dincă, cere să fie ELIBERAT, susținând că bolile de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar

Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru două omoruri, viol și sechestrare...