Protecţia Consumatorilor pune tunurile pe comercianţi

Date:

Share post:

În această perioada reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJCP)  Olt  desfaşoară o amplă acţiune tematică de control privind conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă (carne preambalată, produse zaharoase, ciocolată şi produse din ciocolată şi produse de patiserie).

Controalele vizează respectarea prevederilor legale privind calitatea produselor ( existenţa documentelor de provenienţă;  verificarea directă a caracteristicilor organoleptice ale alimentelor;  starea ambalajelor (integritate, etanşeitate); – încadrarea în cantitatea netă, respectiv volumul net, declarate;  încadrarea în data durabilităţii minimale, respectiv data limită de consum (termen de valabilitate) pentru alimentele comercializate;  condiţiile de expunere, prezentare şi comercializare ale alimentelor; verificarea respectării prevederilor legale privind informarea consumatorilor, pentru alimentele comercializate; afişarea preţurilor, legalitatea funcţionării unităţilor ( afişarea în mod vizibil a denumirii unităţii, a codului unic de înregistrare la Registrul Comerţului din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi a programului de funcţionare); modul de respectare a prevederilor Legii numărul 211/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţa; verificarea modului de desfăşurare a promoţiilor: comparaţiile care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc: data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă ( articolul 9 din Legea 148/2000 privind publicitatea). După primele zile de verificări comisarii CJPC Olt au descoperit o serie de abateri de la normele legale. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi în valoare totală de 160 milioane ROL şi 12 avertismente.

Şeful CJPC Olt, comisarul şef adjunct Angelica Filotie, a declarat că sancţiunile au fost date pentru neinformarea consumatorilor pe eticheta de produs, asupra principalelor elemente de identificare şi caracterizare ale produselor comercializate; neinformarea consumatorilor asupra factorilor alergeni;  neafişarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit;  neafişarea preţurilor pe unitatea de măsură şi neafişarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul comerţului din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară, a orarului de funcţionare şi a denumirii unităţii.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...

România și-a aflat traseul din play-off-ul CM 2026

Naționala României mai are o șansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul...