Prinși de jandarmi la furat de lemne

Date:

Share post:

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au depistat la sfârșitul săptămânii trecute doi bărbați în timp ce transportau cu două atelaje hipo cantitatea de 2,229 m.c. material lemnos din specia gârniţă.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză au tăiat ilegal şi sustras materialul lemnos din pădurea Pogăneanca, aparţinând Ocolului Silvic Vultureşti, situată la marginea comunei Verguleasa. „Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanelor în cauză, întocmirea proceselor verbale de constatare, solicitarea prezenţei unui lucrător silvic, inventarierea, măsurarea/cubarea materialului lemnos, ridicarea şi predarea/lăsarea în custodie a materialului lemnos şi a mijloacelor de transport, conducerea persoanelor în cauză la sediul unităţii de poliţie. În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii faptelor de natură penală, prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic” au declarat reprezentanții IJJ Olt.

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...