Polițiștii olteni au confiscat materiale pirotehnice în valoare de 22.700 de lei

Date:

Share post:

Timp de mai bine de o lună, polițiștii olteni au efectuat acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Au fost vizate persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializau ambulant articole pirotehnice.
Pentru încălcarea legii au fost întocmite 11 de dosare penale, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei și au fost ridicate în vederea confiscării peste 900 de kg de materiale pirotehnice, în valoare de 22.700 de lei.
Două persoane au suferit vătămări din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice.
Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an.

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...