Ludovic Orban este noul președinte al PNL

0
257

Cei 5000 de delegați au avut de ales în cadrul Congresului PNL între Ludovic Orban și Cristian Bușoi. După ce au luat parte la lucrările congresului s-a trecut la votul final care a decis că Ludovic Orban este noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Acesta a fost ales de peste 3.500 din cei 5 mii de delegaţi prezenţi la congresul PNL de sâmbătă de la Romexpo. Contracandidatul său, Cristian Buşoi a obţinut mai puţin de o mie de voturi. Noul preşedinte promite că sub conducerea sa PNL va fi un partener loial pentru preşedintele Klaus Iohannis. Şi îşi propune să facă din partid câştigătorul viitoarelor alegeri prezidenţiale, locale şi generale.

Cei 5000 de delegaţi la Congres auavut misiunea de a alege viitorul preşedinte al partidului, preşedintele Comisiei de Arbitraj şi preşedintele Comisiei de cenzori. Celelalte foruri de conducere ale PNL urmând să fie desemnate de Consiliul Naţional ale cărui lucrări vor avea loc duminică.

Organizaţiile performante la alegeri auavut așa cum se știa deja un cuvânt greu de spus, în condiţiile în care, potrivit numărului de delegaţi, primele 10 organizaţii au peste 33% din numărul celor care au votat. Suceava, Bihor, Alba, Cluj, Prahova, Arad,Sibiu, Constanţa, Timiş, Ilfov vor decida astfel soarta viitoarei conduceri.

O parte din membrii delegației de la Olt

„Organizaţia judeţeană Olt s-a ținut de cuvânt și l-a susținut pe susţinut pe candidatul Ludovic Orban, un om, un coleg, care de zeci de ani de zile a fost foarte aproape alături de noi. Indiferent că a avut probeleme în 2016, indiferent că a avut mai mult localităţi de vizitat în diverse campanii, Ludovic a zis prezent totdeauna. Şi noi trebuia să întoarcem acest respect pe care ni l-a arătat de-a lungul timpului. Suntem convinși că vom devenio forță alături de noul președinte. PNL are nevoie de o relansare și de un președinte puternic”, a punctat Moisescu. Acesta a mai spus că delegaţia PNL Olt la acest Congres a fost formată din 92 de persoane.