S-a spus despre pictura murală a Voronețului că este Capela Sixtină a Ortodoxiei. Albastrul de Voroneț este însuși Cerul pe care pictorul anonim ni l-a adus mai aproape, ca să-l putem atinge și să ne putem lansa într-un zbor infinit alături de îngeri. Acum, întrebându-ne de ce meșterii moldoveni au ales să picteze în culori atât de vii tocmai pereții exteriori, în loc să se concentreze asupra celor interiori, răspunsul e simplu: pictura interioară este mult mai expusă la degradare, din cauza fumului de la lumânări, decât cea exterioară. Pentru ca aceasta să fie și mai bine protejată de intemperii, constructorii de acum 500 de ani s-au gândit la un acoperiș cu streșini mult mai alungite decât la o casă obișnuită. Uitați-vă bine la bisericile Voroneț, Sucevița, Moldovița etc: nu vi se par acoperite ca de niște pălării cu borurile supradimensionate? Astfel, in timp ce picturile exterioare înfruntau timpul, cele interioare, înnegrite de fumul lumânărilor, trebuiau refăcute din când în când.
Acum, trecând de la mănăstirea Voroneț la Partidul Național Liberal, se cuvine să subliniem și aici frumoasa „pictură exterioară” care îl împodobește, vorbind de istoria lui glorioasă, de la 1875 încoace. Din păcate însă, „pictura interioară” s-a degradat într-un asemenea hal, încât trebuie neapărat refăcută. Iarăși din păcate, s-ar putea să fie prea târziu, căci prea puțin din pictura originală se mai poate distinge.
Partidul Național Liberal a renăscut după 1989 prin acei entuziaști care, îmbrăcați în armura strălucitoare a trecutului, au crezut că blazonul liberalismului este suficient să le dea o notă de noblețe și să-i arate în fața opiniei publice ca pe cei mai în măsură să reconstruiască destinul românesc și să-l introducă în concertul euro-atlantic. N-au fost însă atenți la gaura din stratul de ozon al bunului simț al românului manipulat, prin care ultravioletele soarelui postdecembrist le-au provocat atâtea insolații, încât, până la urmă, au ajuns să nu se mai deosebească de ceilalți politicieni, formând împreună cu toți ceilalți o masă amorfă de jefuitori ai avuției naționale.
Iată de ce spun că interiorul „bisericii” liberale este acum atât de înnegrit de fumul lumânărilor, încât nu se mai distinge aproape nimic din pictura originală. Prea puținii credincioși adevărați care i-au mai trecut pragul și s-au împărtășit cu vinul tare al liberalismului, în anii „prohibiției” comuniste, au fost călcați în picioare de o mulțime care-și pierduse sfințenia. Au căzut în îmbulzeala fariseilor și n-au mai fost în stare să păstreze ceva din aura strămoșilor brătieni. N-au mai putut decât să se uite cum icoanele strămoșilor dispăreau încet-încet sub fumul lumânărilor.
Așa se face că, în prezent, doar zidurile exterioare mai amintesc de liberalismul românesc. Dar, așa cum se întâmplă cu unul dintre zidurile exterioare ale mănăstirii Voroneț, a cărui pictură a fost aproape ștearsă de vânturi și ploi, tot așa „pictura” de pe zidurile bisericii liberalismului românesc este expusă acum vânturilor și ploilor aduse de curenți din afară. Albastrul de Voroneț este în pericol, așa cum este acum și PNL, pe capul căruia pălăria președintelui Iohannis se dovedește prea strâmtă și, în plus, găurită de interese antiromânești. Și nu peste mult timp, dacă nu se trece urgent la operațiuni de restaurare, vom mai afla doar din cărți despre minunea albastrului de Voroneț, după cum, tot din cărți, vom mai afla câte ceva și despre Partidul Național Liberal.
Constantin Smedescu
