Paul Stănescu – inițiativă legislativă cu privire la transmiterea unei părți din imobilul „Palatul Parlamentului” în administrarea Muzeului Național de Artă Contemporană al României

1
161

Legea cu privire la transmiterea unei părți din imobilul „Palatul Parlamentului”, proprietate publică a statului, din administrarea Camerei Deputaților, în administrarea Muzeului Național de Artă Contemporană al României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este susținută de senatorul de Olt, Paul Stănescu.

Prin acest proiect se propune definitivarea demersului legislativ inițiat prin intermediul adoptării HG 691/2001, în sensul transmiterii unei părți din imobilul Palatul Parlamentului, proprietate publică a statului, din administrarea Camerei Deputaților în administrarea Muzeului Național de Artă Contemporană al României.

Luarea în administrare de către Muzeul Național de Artă Contemporană al României este justificată de necesitatea asigurării spațiilor necesare cu destinația de sediu, pentru buna desfășurare a activităților specifice acestuia, reglementate prin dispozițiile legii 311/2003, a muzeelor și colecțiilor publice, republicată, respectiv ale Regulamentului său de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al Ministrului Culturii.”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

1 COMENTARIU

  1. Paule ai dreptate, dar să vedem cine te susține în proiectul tău ?
    Ții minte că în anul de grație 1990 erau tembeli care susțineau că actualul Palat al Parlamentului să fie distrus ?
    Construcția va rămîne o bijuterie a Poporului Român !

Comentariile sunt închise.