PATRONI DIN OLT, AMENDAȚI PENTRU SFIDAREA LEGII

Date:

Share post:

Trei patroni din Olt care au nesocotit măsurile dispuse de inspectorii de muncă în urma controalelor efectuate de aceştia, precum şi obligaţiile de a pune în termenele stabilite, documentele şi informaţiile solicitate necesare controlului ori cercetării evenimentului s-au ales cu amenzi în cuantum total de 15.000 RON, de la începutul acestui an.

Potrivit legislaţiei, persoanele fizice sau juridice au obligaţia legală să pună la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele şi informaţiile solicitate de aceştia, necesare controlului ori cercetării evenimentului. Nerespectarea acestei dispoziţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 RON. Tot cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 RON sunt sancţionate şi societăţile controlate de Inspecţia Muncii, care nu îndeplinesc sau îndeplinesc parţial măsurile dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta. Nu în ultimul rând, împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fişa de identificare sau de a da informaţii despre evenimentul cercetat se sancţionează tot cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 RON.  „De la începutul acestui an au fost aplicate trei sancțiuni din care două amenzi și un avertisment. O amendă de 10.000 RON a fost aplicată pentru nepunerea la dispoziție a inspectorilor de muncă în termenul stabilit de către aceștia a documentelor și informațiilor solicitate și o amendă în valoare de 5.000 RON pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă”, a precizat șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu.

Pentru încălcarea prevederilor articolului 23 din Legea 108/1999, actualizată, pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, inspectorii de muncă din Olt au aplicat în 2020, 33 de sancțiuni din care 19 amenzi în valoare totală de 115.000 RON si 14 avertismente, în 2019 au fost aplicate amenzi în valoare de 85.000 RON, în timp ce în 2018, inspectorii de muncă au dat amenzi în valoare de 30.000 de RON.

spot_img

Related articles

Anunț – SC SMOOTH SOCIAL VISION SRL

SC SMOOTH SOCIAL VISION SRL, cu sediul în Slatina, Bd. Nicolae Titulescu nr. 22, bl. 26, sc. A,...

O echipă de ingineri optometriști, la Tia Mare

Joi, 4 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se va afla în comuna Tia Mare, în intervalul orar...

Spovedania „monstrului din Caracal” în spatele gratiilor

Un coleg de celulă al lui Gheorghe Dincă susține, într-un material prezentat în emisiunea „Condamnații”, că fostul inculpat...

Anunț – OMV PETROM S.A. 

OMV PETROM S.A.  anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „CONDUCTA...