Oprescu: Anul acesta încercăm să nu mai refuzăm niciun colindător

Date:

Share post:

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Consiliul Județean Olt va acorda daruri copiilor din centrele de plasament, căsuțele de tip familial şi alte tipuri de servicii sociale, persoanelor adulte, vârstnice şi cu handicap asistate în centrele de îngrijire şi asistență socială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Olt, precum si grupurilor de copii care colindă la sediul Consiliului Județean Olt.

Cadourile de sărbători au o valoare totală de 320 mii lei.

Odată cu modificarea legii achizițiilor, s-a schimbat suma la care ne încadrăm pentru a putea cumpăra cadourile pentru copii. Am prins această sumă care este mai mare ca de obicei, și încercăm ca de data aceasta să nu mai refuzăm niciun colindător pentru că pe fieacare an se face o listă, iar atunci când terminăm cadourile trebuie să ne oprim. Să sperăm că anul acesta vom reuși că pe lângă cadourile pe care le cumpărăm pentru copiii de la Direcția Copilului și bătrânii care sunt în centrele Direcției Copilului și persoanele vârstnice și restul colindătorilor care veneau, să sperăm că reușim să satisfacem toate dorințele și să nu refuzăm pe nimeni.” a transmis Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...