OLT: INVESTIȚIE DE APROAPE 100 DE MILIARDE ROL, FINANȚATĂ PRIN PNDL, RECEPȚIONATĂ

Date:

Share post:

Cinci noi obiective de investiții, finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), au fost recepționate la finalizarea lucrărilor. Printre acestea se numără și o investiție din județul Olt.

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Proiectele au avut în vedere: modernizare drumuri de interes local în comuna Rotunda (județul Olt) – 9.783.170 RON (adică aproximativ 100 miliarde ROL); alimentare cu apă în Ceișoara din comuna Ceica (județul Bihor) – 1.908.808,32 RON; reabilitarea și modernizarea școlii Buruienești din comuna Doljești (județul Neamț) – 1.132.281 RON; reabilitarea și modernizarea rețelei de străzi urbane în orașul Simeria (județul Hunedoara) – 3.096.504,24 RON și modernizarea Școlii primare din Proselnici – comuna Miroslava (județul Iași) – 1.550.359,88 RON.

 

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...