OLT: Accident rutier cu fugă de la locul faptei

Date:

Share post:

O femeie de 58 ani din Valea Mare a ajuns la spital, luni , după ce a fost acroșată  de un autoturism al cărui șofer a fugit de la locul accidentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, din primele verificări, a reieșit faptul că victima circula pe partea carosabilă, fiind acroșată în momentul în care conducătorul ar fi efectuat manevra de mers înapoi şi nu s-a asigurat corespunzător.

Luni, o femeie, de 58 de ani, din comuna Valea Mare, s-a prezentat Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, declarând că a fost victima unui accident de circulaţie. În urma verificărilor efectuate cu celeritate de către polițiștii rutieri, a fost identificat un bărbat, de 56 de ani, din municipiul Slatina, care, în timp ce conducea  un autoturism pe strada Oltului, ar fi efectuat manevra de mers înapoi şi nu s-a asigurat corespunzător, acroşând cu partea din spate a autoturismului femeia, care se afla pe carosabil în calitate de pieton. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea polițiștilor, a declarat inspectorul principal Alexandra Dicu.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest. În cazul șoferului rezultatul a fost negativ, iar în cazul pietonului a rezultat o concentrație de 0,66 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

 

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...