Obiecte de patrimoniu și țigări de contrabandă, descoperite la percheziții din cinci localități din Olt

Date:

Share post:

Polițiștii de Frontieră Olt au efectuat, marți, treisprezece percheziții, șapte la sediile unor societăți comerciale și șase la domiciliile unor olteni de pe raza localităților Corabia, Grojdibodu, Vădastra,Vădăstrița și Urzica.

La descinderi, polițiștii au descoperit peste 2.000 de pachete de țigări și obiecte de patrimoniu.

„În urma perchizițiilor au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor circa 2.156 pachete de ţigări (43.120 țigarete) de diferite mărci fără banderolă fiscală, în valoare de aproximativ 26.000 lei, cinci statuete din piatră, un sfeșnic metalic, obiecte despre care există suspiciunea de a face parte din Patrimoniul Cultural Național și un aparat de detectat metale confecționat artizanal”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră Olt.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul STPF Olt pentru audieri și stabilirea întregii activități infracționale.

Întreagă cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării și predării Direcției Regionale Vamale Craiova pentru stabilirea prejudiciului creat bugetului de stat, iar obiectele ridicate urmează a fi expertizate și dispuse măsuri în consecință.

În această cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”contrabandă”, faptă prevăzută și pedepsită de art.270 alin 3 Legea 86/2006 modificată, față de un număr de patru persoane.
spot_img

Related articles

Anunț – SC SMOOTH SOCIAL VISION SRL

SC SMOOTH SOCIAL VISION SRL, cu sediul în Slatina, Bd. Nicolae Titulescu nr. 22, bl. 26, sc. A,...

O echipă de ingineri optometriști, la Tia Mare

Joi, 4 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se va afla în comuna Tia Mare, în intervalul orar...

Spovedania „monstrului din Caracal” în spatele gratiilor

Un coleg de celulă al lui Gheorghe Dincă susține, într-un material prezentat în emisiunea „Condamnații”, că fostul inculpat...

Anunț – OMV PETROM S.A. 

OMV PETROM S.A.  anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „CONDUCTA...