Oaspeți belgieni la Centrul Social Multifuncțional pentru copii dezavantajați din Grădinari

Date:

Share post:

Centrul Social Multifuncțional pentru copii dezavantajați din Grădinari, județul Olt, al Arhiepiscopiei Craiovei, a fost vizitat perioada aceasta de un grup de tinere cercetașe ale organizației belgiene ,,Jeunes en Roumanie”, aflate în țara noastră într-un schimb de experiență.

Cu acest prilej, au vizitat Centrul, au fost familiarizate cu activitățile desfășurate, participând cu entuziasm la o parte dintre acestea, au schimbat impresii cu beneficiarii și specialiștii Centrului Social. La final, tinerele cercetașe au primit cadou  un mic program artistic susținut de beneficiarii Centrului, program care a constat în interpretarea de dansuri tradiționale și cântece românești. A fost o experiență plăcută și benefică atât pentru beneficiarii, specialiștii și voluntarii prezenți, cât și pentru oaspeții noștri care s-au declarat plăcut impresionați de calitatea activităților oferite de Centru, de echipa  de specialiști și de baza materială oferită beneficiarilor, a subliniat pr. Costea Romică, coordonatorul Centrului social din Grădinari al Arhiepiscopiei Craiovei.

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...