Ministrul Chesnoiu, la Bruxelles!

Date:

Share post:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, va participa, în perioada 12-13 decembrie 2021, la Consiliul Agricultură şi Pescuit, ce va avea loc la Bruxelles, unde va avea o întâlnire cu Janusz Wojciechowski, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, dar şi întrevederi cu omologii săi din Franţa şi Belgia.

 În cadrul Consiliului vor fi dezbătute următoarele subiecte:

– posibilitățile de pescuit pentru 2022

Consiliul va urmări să ajungă la un acord politic cu privire la limitele de capturi totale și cotele pentru principalele stocuri ale UE pentru anul 2022. Acordul va viza stocurile de pește situate în apele Uniunii și apele din afara acesteia, Marea Mediterană și Marea Neagră.

– practicile comerciale neloiale

În cadrul reuniunii, va avea loc o dezbatere cu privire la practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente.

– planul de urgență privind securitatea alimentară

Acest punct va urmări aprobarea concluziilor privind planul de urgență pentru garantarea aprovizionării cu alimente și a securității alimentare în vremuri de criză, care a fost prezentat de Comisie în noiembrie, ca parte a Strategiei „De la fermă la consumator”.

De asemenea, miniștrii vor fi informați de către Președinție cu privire la stadiul negocierilor cu Parlamentul asupra noului Regulament privind controlul pescuitului.

Totodată, Comisia va prezenta principalele obiective ale Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și va încuraja statele membre să elaboreze o strategie de investiții pe termen lung care să asigure utilizarea eficientă a fondurilor.

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...