Mărfuri sub preţul pieţei, în magazinul Fiscului

Date:

Share post:

 Geci de damă la preţuri cuprinse între 35 şi 70 de lei, treninguri la 40 de lei, blugi diferite mărimi la 20 de lei perechea, tenişi între 15 şi 30 de lei perechea, ghetuţe damă la 45 de lei perechea şi set globuleţe la opt lei. Acestea sunt doar câteva dintre produsele confiscate pe care Fiscul oltean le vinde, în prezent, la preţuri sub nivelul pieţei.

Valorificarea acestor bunuri se face prin vânzare la magazinul aflat în incinta Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt, la parter. Zilnic, în jur de 10-15 persoane intră în magazin în căutarea de chilipiruri. Faptul că magazinul  Fiscului continuă să fie în topul preferinţelor oltenilor la capitolul cumpărături reiese şi din vânzările făcute în primele nouă luni ale anului. Cel mai bine vândute au fost confecţiile şi încălţămintea.

 „La nivelul judeţului Olt, valoarea bunurilor confiscate şi intrate în proprietatea privată a statului în perioada ianuarie-octombrie 2017 a fost de 94.572 lei, mai mult cu 12.987 lei decât în perioada similară a anului 2016. În luna octombrie anul curent, la nivelul AJFP Olt au intrat în proprietatea privată a statului bunuri în valoare de 17.896 de lei. AJFP Olt a încasat în primele zece luni ale anului 2017 suma de 84.165 lei din valorificarea bunurilor proprietate privată a statului. Cele mai mari sume provin din vânzarea directă, respectiv 58.248 de lei. În perioada menţionată au fost valorificate următoarele categorii de bunuri: produse alimentare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.  Cele mai vândute au fost confecţiile şi încălţămintea”, a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt.

Pentru cei mai sceptici, care se îndoiesc de calitatea sau valabilitatea produselor expuse în acest magazin, reprezentanţii AJFP dau asigurări că marfa de pe rafturi nu prezintă probleme. Ea este verificată de o comisie de specialitate înainte de a fi scoasă la vânzare, formată din cinci membri: trei reprezentanţi de la Finanţe, un reprezentant de la Protecţia Consumatorilor şi un reprezentant al Poliţiei sau Jandarmeriei, în funcţie de ce autoritate a confiscat marfa.

Bunurile supuse valorificării care în perioada valorificării nu au putut fi comercializate sau au depăşit termenul de valabilitate, precum şi cele care nu au putut fi valorificate vor fi distruse sub supravegherea unei comisii de distrugere. În timp ce alimentele, îmbrăcămintea sau aparatura electrocasnică pot fi cumpărate direct din magazinul specializat al Fiscului, pentru bunurile licitate, în general imobile, terenuri sau autoturisme, ofertanţii trebuie să depună cererea de participare, oferta scrisă (într-un plic sigilat) şi dovada depunerii într-un cont al Trezoreriei, taxa de participare de 10 la sută din valoarea de pornire a licitaţiei pentru bunul solicitat.

Ilie Bîzoi

 

 

 

spot_img

Related articles

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...

România și-a aflat traseul din play-off-ul CM 2026

Naționala României mai are o șansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul...