Măcel la Rusănești. Ce a hotărât DSVSA Olt

Date:

Share post:

 După ce virusul pestei porcine africane a fost confirmat în trei gospodării din Rusănești, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt, la insistența exagerată a directorului Veronel Bolborea (și cu aprobarea autorităților din domeniu de la București) a luat decizia ca marți toate porcinele din Rusănești să fie sacrificate.

Cea mai afectată în toată această poveste va fi familia primarului comunei Rusănești, Alexandru Chirea, căruia i se vor sacrifica din crescătoria personală aproape 200 de porci. Interesant este faptul că deși în comuna Rusănești, în afara celor trei cazuri de pestă porcină africană, nu s-a identificat niciun alt focar de infecție, directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea, caută sub orice formă, de parcă ar avea un interes în toată această poveste, ca toți porcii din comună să fie sacrificați. Cu toate că reprezentanții Prefecturii Olt și ai altor instituții sunt de părere că ar trebui izolate aceste focare și nu sacrificate animalele, directorul DSVSA Olt pare de neînduplecat. Oamenii din Rusănești sunt de-a dreptul  revoltați și nu este exclus ca mâine situația în comună să escaladeze.

spot_img

Related articles

Primarul Marijana Trepăduș a finanțat o excursie la Târgul de Crăciun din Craiova

Miercuri, 26 noiembrie, conducerea și beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Socială din Șopârlița, directorul Școlii Gimnaziale din...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va avea loc premiera specatacolului de teatru cu piesa „Moartea...

Fiul lui Bercea Mondialu, accident mortal cu mașina în Drăgănești-Olt

Constantin Anghel (zis Samir), fiul lui Bercea Mondial, ar fi fost implicat în accidentul mortal produs la începutul...

Aproximativ 3.000 de colindători sunt așteptați la CJ Olt

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte la Consiliul Județean Olt. Platoul din fața instituției a îmbrăcat haina de...