marți, ianuarie 13, 2026
AcasăPoliticăLovitură pentru DNA: abuzul în serviciu, dezincriminat și în raport cu Legea...

Lovitură pentru DNA: abuzul în serviciu, dezincriminat și în raport cu Legea anticorupție

Parchetul condus de Laura Codruța Kovesi a încasat, luna aceasta, una dintre cele mai dure lovituri, într-un dosar cele­bru, care a ținut prima pagină a ziarelor. Generalul în rezervă Costică Silion, fostul comandant al Jandarmeriei Române, condamnat în 2014, de Completul de 5 judecători de la Înalta Curte, la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, a fost achitat de către Tribunalul Militar Bucu­rești. Instanța militară, care a judecat, la începutul acestei luni, o contestație la executare formulată de Silion, a consta­tat că infracțiunea de abuz în serviciu este dezincriminată, inclusiv în raport cu prevederile Legii nr. 78/2000, pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție. Supărați pe faptul că fostul șef al Jandarmeriei a contestat executarea pedepsei, invocând prevederile Deciziei CCR din 2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea artico­lului care incrimina abuzul în serviciu, procurorii DNA au cerut, la rândul lor, Tribunalu­lui Militar București să sesizeze cu excepție de neconstituționa­litate patru articole din Codul de Procedură Penală care i-au dat posibilitatea lui Silion de a formula această contestație la executare.

Ancheta în cazul fostului comandant al Jandarmeriei Române a fost instrumentată, inițial, în anul 2006, de către Direcția Gene­rală Anticorupție din Ministerul de Interne, condusă, atunci, de procurorul Marian Sîntion. Acesta l-a acuzat, un an mai târziu, pe ministrul de Interne Vasile Blaga că i-a cerut să oprească această anchetă.

Instanța militară a constatat că nu mai există infracțiunea de abuz în serviciu

Obstinația cu care Laura Codruța Kovesi, împreună cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, continuă să se opună modificării articolului din Codul Penal care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu se întoarce ca un bumerang împotriva ei. Nemodificarea acestui articol a condus, așa cum deja se știe, la dezincri­minarea faptei prevăzute de art. 297 Cod Penal, lucru statuat, anul acesta, de mai multe instanțe de judecată în dosare de corupție instrumentate de DNA.

La începutul lunii iulie, însă, lovitura de grație a fost dată procurorilor lui Kovesi de către magistrații Tribunalului București. În data de 31 mai 2017, fostul comandant al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, generalul în rezervă Costică Silion, a formulat o contestație la executarea unei hotărâri de condamnare la trei ani de închi­soare. În data de 6 iulie, Tribunalul Militar București a admis contestația la executare, pentru că a constatat că a intervenit o lege penală nouă, favorabilă contestatorului. Mai exact, magistrații au constatat că, în baza Deciziei Curții Constituționale nr. 405, din data de 15 iunie 2016, este dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu contra inte­reselor peroanelor, „faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000”. În baza acestui articol, în 2014, Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-a aplicat lui Costică Silion o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare.

Costică Silion şi alți ofițeri și subofi­țeri din cadrul Jandarmeriei Române au fost trimiși în judecată de DNA, în cursul anului 2013, pentru mai multe infracțiuni de corupție. Silion a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, omisiunea sesizării organelor judiciare și uz de fals. Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat, în data de 12 martie 2014, sentința pe fond, când l-a condamnat pe Costică Silon la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu, la trei luni închisoare pentru uz de fals și la șase luni închisoare pentru omisiunea sesizării organelor judiciare, urmând ca fostul șef al Jandarmeriei să ispășească pedeapsa cea mai grea, de trei ani, cu suspendare. La 10 februarie 2015, în recurs, Completul de 5 judecători a decis să mențină aceste pedepse în ceea ce-l privește pe Costică Silion.

Generalul Silion a rămas cu șase luni de închisoare. Cu suspendare

Costică Silion nu a scăpat de tot de condamnare în acest dosar, după ce a fost constatată ca fiind dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu. Acuzația a fost înlăturată de magistrații Tribu­nalului Militar București, instanța dispunând „ca acesta să nu mai execute” pedeapsa de trei ani închisoare. În schimb, instanța militară a descontopit pedepsele de şase luni închisoare pentru omisiunea sesizării organelor judiciare și cea de trei luni închisoare pentru uz de fals, urmând ca generalul Costică Silion să execute pedeapsa cea mai grea, de șase luni, cu suspendare, sub supra­veghere, pe un termen de încercare de trei ani și jumătate.

Hotărârea Tribunalului București nu este definitivă, ea putând fi atacată, în termen de trei zile de la comunicare, cu o contestație. Fapt care s-a și întâmplat, DNA formulând calea de atac în data de 11 iulie.

Însă procurorii nu s-au oprit aici. În ședința din 6 iulie 2017, magistrații Direcției Naționale Anticorupție de sesizare a Curții Constituționale, anchetatorii ridicând nu mai puţin de patru excepții de neconstituționalitate în legătură cu conțiTribunalului Militar București au mai judecat și cererea nutul a patru articole din Codul de Procedură Penală. Este vorba despre articolul 553 alineat 2, articolul 595 alineat 2, 597 alineat 2 și 598 alineat 2, care i-au permis lui Costică Silion să depună contestația la executare în fața magis­traților militari bucureșteni. Tribunalul a admis această cerere a DNA și a trimis excepțiile de neconstituționalitate la Curtea Constituțională. ­

DNA se răzbună pe Codul de Procedură Penală

Două zile mai târziu, în 13 iulie 2017, pe rolul Curții Consti­tuționale a fost înregistrat dosarul nr. 222OD/2017, aflat, în prezent, în fază de raport, în care urmează să judece cele patru excepții de neconstituționalitate ridicate în dosarul privind contestația la executare formulată de Costică Silion la Tribunalul Militar București.

Ce anume contestă, din punctul de vedere al constituționalității, Direcția Națională Anticorupție? Articolul 553 alineat 2 Cpp se referă la competența instanței de executare și prevede că „hotărârile pronunțate în prima instanță de către Înalta Curte de Casație și Justiție se pun în executare, după caz, de Tribunalul Bucureti sau de Tribunalul Militar”. Acest articol, în opinia DNA, este neconstituțional.

Un al doilea articol atacat de DNA este 596 alineat 2 Cpp, care se referă la înlăturarea sau modificarea pedepsei în cazul intervenirii unei legi penale noi. La alineatul 1, se arată că, atunci când, după pronunțarea definitivă a hotărârii de condamnare, inter­vine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, instanța va dispune aplicarea legii penale de dezincriminare sau aplicarea legii penale mai favorabile, după jude­carea definitivă a cauzei. Alineatul al doilea al acestui articol arată că aceste dispoziţii se aplică din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate, de instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei, de către instanța de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere, centrul de educare sau centru de deținere.

DNA mai consideră necon­stituțional art. 597, alineat 2, din Codul de Procedură Penală, referitor la procedura la instanţa de executare. Respectiv, DNA se împiedică de prevederea care stipulează: „condamnatul aflat în stare de detenție ori internat într-un centru de executare trebuie adus la judecată”.

Nu în cele din urmă, procurorii au atacat și prevederile art. 598, alineat 2, Cod Procedură Penală, referitoare la contestația la executare. Aici se arată că, atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare sau când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, contestația se face, după caz, la instanța de executare sau la cea pe raza căreia se află locul de detenţie. În cazul în care apare vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar dacă nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație. Aceste enunțuri sunt, în opinia DNA, neconstituționale.

Speța „Silion” a condus la demisia șefului DGA

Ancheta privind concursul de la Jandar­meria Română a fost inițiată și pusă în operă, în anul 2006, de Direcția Generală Anticorupție, din cadrul Ministerului de Interne. Atunci, la conducerea DGA se afla celebrul procuror DIICOT Marian Sîntion. În primăvara anului 2007, Sîntion a demisionat din funcție, acuzând conduce­rea de atunci a Ministerului de Interne că a exercitat asupra lui presiuni să oprească cercetările în acest dosar. În cadrul unei ședințe a Comitetului Strategic, Marian Sîntion a denunțat public cazul „Jandarme­ria”, acuzându-l direct pe Vasile Blaga că a intervenit pentru a-l sprijini pe Costică Silion. Fostul șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI, Virgil Ardelean, poreclit „Vulpea”, prezent la această ședință, l-a întrebat pe procuror dacă Vasile Blaga a făcut vreodată presiuni asupra lui. Marian Sîntion a răspuns, fără să clipească: „Da! Pe cazul «Jandarmeria». Mi-a spus: «Lasă-l în pace (pe Silion – n.red.). Să te duci dracului, că nu a început lumea asta cu tine»”, a precizat Sîntion.

Vasile Blaga susținea atunci că doar l-a sunat pe Sîntion și i-a cerut să „manifeste etica necesară în anchetă”, somându-l pe procuror să probeze acuzația, altfel îl va da în judecată pentru calomnie. După acest episod, Sîntion a demisionat de la conduce­rea DGA, fiind înlocuit cu un alt procuror, controversat, pe nume Irinel Păun.

Dosarul „Jandarmeria” a cutremurat, în 2006, Ministerul de Interne

Dosarul care, astăzi, se dovedește a fi un „fâs”, din pricina faptului că DNA a reușit, prin opoziția la oricare modificări aduse legilor penale, să conducă la dezincriminarea abuzului în serviciu, a cutremurat, în 2006, Ministerul Afacerilor Interne. Ancheta, începută de Direcția Generală Anticorupție, a ajuns la DNA și s-a finalizat, în 7 februarie 2013, cu trimiterea în jude­cată, la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fostului comandant al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, generalul în rezervă Costică Silion, devenit, ulterior, chestor de poliție și director adjunct al Direcției Generale Management Operați­onal din Ministerul de Interne. Silion, împreună cu fostul său adjunct, generalul maior Ion Crânguș, au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals și omisiunea sesizării organelor judiciare. În cauză, au mai fost deferiţi instanței alți șase ofițeri și subofieri din Jandarmeria Română.

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii octombrie 2006, prin fraudă şi prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat, cu sprijinul lui Dan-Ştefan Rusu, ofiţer în cadrul Biroului de Resurse Umane şi Pregătire Personal din UM 0260 Bucureşti, Paul Pânişoară a susţinut examenul de admitere în corpul subofiţerilor şi a fost reîncadrat în I.G.J.R. – Baza de Administrare şi Deservire – UM 0260 Bucureşti. Pânişoară nu avea dreptul de a participa la un astfel de concurs deoarece, în cursul anului 1997, fusese trecut în rezervă din Poliţia Română din motive disciplinare. După reîncadrare, subofiţerul a fost menţinut în rândul cadrelor militare, în mod ilegal, prin încăl­carea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu. De asemenea, în luna octombrie 2008, prin fraudă şi prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat, lui Paul Pânişoară i s-a întocmit, în fals, un dosar de participare la concursul pentru trecerea în corpul ofiţerilor, la care acesta nu avea dreptul de a participa. Înscrisurile falsificate şi depuse la dosarul de candidat au fost întocmite de Lixandru Ion, Mihai Traian şi Niţoi Mircea, de la Departamentul Resurse Umane din Jandarmerie.

„În urma susţinerii acestui concurs, Pânişoară Paul a fost declarat admis în corpul ofiţerilor, în mod ilegal, ocupând astfel locul unei candidate ce s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 27.499 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite, dar neîncasate şi daune morale. După ce această situaţie a fost cunoscută de conducerea I.G.J.R. şi D.M.R.U., respectiv de inculpaţii Silion Costică, inspector general la I.G.J.R., Crânguş Ion, inspector general adjunct, Neculai Costică, director D.M.R.U., şi Chilibon Doru, şef al Serviciului de Recrutare, Încadrare şi Promovare Personal din D.M.R.U., aceştia nu au făcut niciun demers pentru sesi­zarea autorităţilor judiciare competente cu privire la neregulile constatate şi nici nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu pentru restabilirea legalităţii. Mai mult, aceştia au determinat un lucră­tor din compartimentul de specialitate să întocmească, în fals, documentaţia pe baza căreia ministrul de Interne ar fi trebuit să emită ordinul pentru trecerea inculpatului Pânişoară Paul în corpul ofiţerilor”, se arată în rechizitoriul înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Pierdut

Victorie senzațională la Slatina

Recent Comments

Să le fie rușine celor care l-au batjocorit pe acest mare român pe Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”
Fără credință în Dumnezeu ,fără reformă, fără moralitate și fără meritocrație nu poate exista o Românie puternică și prodperă. pe La mulți ani de 1 Decembrie!
PSD o să fie doar un partid de buzunar... pe Marius Oprescu: ”Oltenia îl susține pe Sorin Grindeanu”
Grindeanule,tu centrezi, tu dai cu capul.......! pe Marius Oprescu: ”Oltenia îl susține pe Sorin Grindeanu”
Goana după averi,funcții,titluri și privilegii nu sunt decât goana după iluzii și vânare de vânt.... pe Penitenciarul Rahova: Vâlcov i-a dat cu flit unui politician oltean
Cine fură azi un ou ,mâine fura un bou pe Darius Vâlcov rămâne primarul favorit al slătinenilor
roxana.stiubei@yahoo.com pe Primari din Olt, în vizită la Bruxelles
Biserica lui Dumnezeu nu va fi biruită nici de porţile iadului pe LA FINALUL LUINII OCTOMBRIE. CATEDRALA NEAMULUI – INAUGURATĂ! PARTICIPI LA SLUJBĂ?
Pentru PSD Olt a trecut baba cu colacii pe uliță pe Marius Oprescu: ”Proiectele peste 30% vor fi continuate direct”
„Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!“ pe Alexandru Stănescu pleacă de la șefia ADR SUD-VEST Oltenia
Primul corupt al județului Olt,Paul Stănescu a simțit și simte sfârșitul politic al PSD în Olt...Dar tace ca mortu-n păpușoi pe Un pion important părăsește tabăra PSD Slatina
Apa este Viață pe Schimbări în conducerea CAO
Cadrele didactice care au vrut cu Nicușor Dan vor fi nevoite să ceară acum suspendarea lui din funclia supremă în Stat pe Pentru o nouă formă de protest a profesorilor
Spre deosebire de justiție,istoria nu iartă... pe Despărțirea de Ion Iliescu
„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o slăvim.” pe GAZETA OLTULUI SUSTINE PROIECTUL: CRUCE PE ,,DEALUL GRADISTE,, DIN SLATINA
Dumnezeu și istoria o să-l judece pe Ion Iliescu ,dar USR este deja în iad pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
pauldobrescu01@yahoo.com pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
La Judecata de apoi Hristos va judeca si pe oameni si pe ingeri, adica pe diavoli si toate popoarele lumii. pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
Tupeul magistraților poate fi redus prin modificarea Constituției României... pe CURTEA DE APEL CRAIOVA. O JUDECĂTOARE ACUZĂ ..!
Trăiește degeaba acela care nu face altora bine. pe CURTEA DE APEL CRAIOVA. O JUDECĂTOARE ACUZĂ ..!
PSD pierde pe zi ce trece electoratul tradițional... pe CJ Olt, pași concreți pentru un județ mai curat și mai bine organizat
Este ultima pomană electorală a PSD în Olt.... pe CJ Olt, bani pentru primării
Modernizarea și curățenia trebuie să înceapă cu structura organizatorică din toate instituțiile Statului. pe CJ Olt, pași concreți pentru un județ mai curat și mai bine organizat
Dă-i, Doamne ,românului mintea cea din urmă pe Ca într-un vis urât
PSD vrea să pară un partid mare,dar este lipsit de valori morale și intelectuale pe PSD Slatina: ”Ținem cu Slatina și ne luptăm pentru proiectele de dezvoltare bune, indiferent cine le implementează”
Mulțumim din inimă partidului și tovarășuui secretar general al PSD Paul Stănescu...Ura,ura,ura... pe Marius Oprescu: ”Reabilităm și dotăm Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slatina”
PSD trage să moară și primarii visează precum vrabia mălai... pe Filiala Județeană Olt a Asociației Comunelor din România, mesaj către Bolojan
Stănescu este cel mai mare oportunist....Dar timpul lui deja a apus. pe Paul Stănescu: ”Cel mai simplu ar fi fost să rămânem în Opoziție”
Austeritatea este calea spre falimentarea politică a PSD pe Austeritate la pachet
STĂNESCULE,NICI NU ȘTII CÂT DE MIC ÎNCEPI SĂ FII ! pe Senatorul Paul Stănescu: ”Bolojan a înțeles mesajul PSD..!”
Oltenia este ,,campioana,, sărăcie din România,iar Stănescu ne amăgește din nou că-n Oltenia o să curgă lapte și miere pe Paul Stănescu: ”PSD nu poate fi ignorat”
Stănescule,lasă vrăjeala de tractorist... Du-te și spovedește-te preotului duhvonic...Apoi du-te acasă.Lasă-i pe cei inteligenți și culți să conducă ce este de condus în această Țară pe Grindeanu e supărat pe colegii de coaliție
A fost cândva cel mai mare partid din România,dar pe zi ce trece, PSD se face mic,mic,mic... pe Grindeanu e supărat pe colegii de coaliție
Chirita nicolaie pe Sub papucul USR
Adevărata reformă teritorial- admnistrativă a Statului român trebue să inceapă cu forma de guvernămînt pe Sub papucul USR
PSD este precum un câine dalmațian :are multe pete și știe doar să latre ... pe PSD Slatina: ”Mario De Mezzo a inaugurat austeritatea în educație și performanță”
Stănescule,smerește-te!Lasă funcțiile și titlurile politice,administrative și economice. pe Paul Stănescu refuză Curtea de Conturi
„Unde nu-i cap, vai de picioare” pe Olt: Vijeliile au făcut prăpăd
agricultura românească trebuie să se adapteze la noile realități impuse de schimbările climatice pe Piața volantă revine în parcarea CJ Olt
Stănescule,nici ascuns în stuf nu scapi...EPPO este cu ochii pe tine. pe Paul Stănescu: ”Partidul nostru nu își permite luxul de a fi dezbinat”
Nimeni nu scapă de Judecata Domnului pe Florin Barbu vrea un singur secretar de stat la MADR
Veşnică pomenire din neam în neam. pe Olt: Jurnalistul Filon Sin a murit
Să țineți minte trei cuvinte;MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA! pe Niște învârtiți
Un primar...liberal.! pe Niște învârtiți
Adevărata reformă trebuie să înceapă cu forma de guvernământ pe PSD Olt merge cu Florin Barbu la Agricultură
Unii politicieni și funcționari publici,in nebunia lor,consideră ca banul public le aparține in totalitate.Asta pentru că unii l-au scos pe Dumnezeu din viața lor. pe Primarul comunei Băbiciu a aruncat cu bani la concertul lui Culiță Sterp
Olteanu' suparat pe Găneasa, Olt: RUȘINE, PRIMARE!
Nimic nou sub soare. pe Vin alegerile în USR Olt
Ștefanache Gheorghe pe Începe magia Călușului, la Caracal
PSD este un elefant cu picioare de țânțar pe Quo vadis, PSD?
Domnul a dat,Domnul a luat! pe Când Dumnezeu lipsește din Biserică
A fost cândva PSD... Acum nu este decât un partid balama. pe Schimbări majore în instituțiile din Olt
Încetul cu încetul se face oțetul pe Un’ te duci tu, mielule?
Să nu uităm cine a fost familia De Mezzo pe Lucrări de reparații la Policlinica Veche din Slatina
România s-a trezit din somnul rațiuni.. pe George Simion, președinte la Slatina
Dacă crinul este ofilit,atunci de ce nu să fie o margaretă? pe Un crin pentru o primăvară românească
Un primar...liberal. pe Olt: Noi drumuri modernizate
Viitoarele alegeri parlamentare nu vor avea sorți de izbândă pentru USR...Vor lua sub patru la sută. pe Greii din USR au decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi la prezidențiale
Vai de capul bârfitoarelor...!! pe Dezastru floral, în Slatina
Adevărul ne face liberi pe România sub asteroid
Stadionul este al slătinenilor... Este meritul tuturor celor care au trăit, trăiesc și vor trăi în acest oraș. pe Marius Iancu: ”Construirea Stadionului ”1 Mai” este un proiect asumat de fosta administrație PSD și de premierul Marcel Ciolacu”
Surprize, surprize cu.... Laura Codruța Kovesi pe Paul Stănescu: ”Moral, Klaus Iohannis trebuia să îşi dea demisia”
Biserica, Monarhia și Armata pot garanta unitatea neamului românesc pe Unire și dezbinare
Timpul a sosit.... pe Cu spatele la zid
Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. pe Războiul lumilor pe pământ românesc
Să nu uităm că actul de abdicare al Regelui Mihai I al României este nul și neavenit. pe Cu pantaloni sau cu fustă – aceasta-i întrebarea
Cu Georgescu președinte al României și cu Bolojan prim-ministru o să meargă bine economia națională.. pe Ilie Bolojan este noul președinte al PNL
Azi ne conduc urmașii comuniștilor.... pe Pe ape și mai tulburi
Nihil Sine Deo pe Donald, cu cravată roșie
Paul Stănescu este un parvenit care vrea să tragă sforile până la adânci băyrâneți... pe Paul Stănescu: ”Colaborarea PNL-AUR a început la nivel local”
Să fim realiști.....PSD este format din lichelele comuniste! pe A cânta frumos… în cheia De Mezzo
Domnule Smedescu ,înainte de toate ar fi bine să fim realiști și să ne privim cu toții in oglinda constiinței... pe A cânta frumos… în cheia De Mezzo
Toate localitățile din Bulgaria si Serbia care sunt pe malul Dunării sunt dezvoltate..Dar pe malul romănesc este jale... pe Proiectul ”Digitalizarea activității Primariei orasșului Corabia in beneficiul comunitatii”, admis
„Fiecare pasăre pe limba ei piere” pe Candidații USR Olt la alegerile parlamentare au fost prezentați
"Puterea nu corupe oamenii; oricum, dacă prostii ajung într-o poziţie de putere, ajung să corupă puterea." George Bernrd Shaw pe Marius Oprescu: ”În PSD Olt, întotdeauna între cetățeni, aleșii locali, județeni, parlamentari și Guvernul României a existat un parteneriat”
La vremuri noi, tot noi… dar cu haine noi,vărgate....! pe PSD Olt a prezentat lista candidaților pentru Senat și Camera Deputaților
Regele - Unsul Domnului și conducătorul poporului pe Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la Președinție
PSD vrea să pară un partid mare,dar este lipsit de valori morale și intelectuale pe PSD OLT. CEL MAI GREU AN ELECTORAL DIN ACEST SECOL…!
Petre pe RUȘINICĂ!
piiyyttiiyy pe RUȘINICĂ!
Un vechi proverb românesc spune că „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba“. pe Paul Stănescu crede că Marcel Ciolacu are „toate şansele” să ajungă preşedintele României
Ciolacu ar vrea el să fie președinte,dar nu-i pentru cine se pregătește,ci pentru cine se nimerește.. pe Paul Stănescu crede că Marcel Ciolacu are „toate şansele” să ajungă preşedintele României
PSD este campion la corupție...iar Oltenia este campioană la sărăcie...e. pe Oprescu: “Astăzi a avut loc demiterea consilierului local Gigi Ernes Vîlceleanu, din calitatea de membru de partid”
Oare,Paul Stănescu,aude zăngănitul de cătușe?De auzit aude,dar el aude doar foșnetul banilor din tot felul de smecherii.. pe Paul Stănescu vrea un nou mandat de secretar general al PSD
Giani că nu suntem multi pe CSM Slatina are un nou director
Se aude deja sunetul cătușelor de oțel pentru gașca de hoți de la Olt!!! pe Liberalii Laura Giura și Viorel Rogojinaru, la Primăria Slatina
Asta să i-o spună lui mutu de la manutanță....Moț minte de ingheață apele! pe Primăria Slatina vrea rezilierea contractului de concesiune a Cimitirului Strehareţi
Cu totii ne vom duce la Dumnezeu sa dam socoteala pentru ce am facut aici... pe Constantin Stănescu pe ultimul drum
Un cetatean revoltat pe Bloc ANL, în comuna Vișina
Cumpărătorul înșelat pe DĂBULENI: SAMSARII FAC…LEGEA!
Un om foarte revoltat pe Paul Stănescu, activitate parlamentară
Stan Georgiana pe Crimă în Slatina
Niță Catalin pe Noua conducere a TSD Olt
Am muncit , imi vreau pensia mea, nu pomana voastra! pe Emil Albotă: ”Noi ne dorim reforma pensiilor”
A fost un mare OM și artist al poporului! pe A murit actorul Mitică Popescu
constantin smedescu pe UN AN NOU FERICIT!
Ion Iliescu este un mare trădător de Țară și de neam! pe ASTĂZI SE ÎMPLINESC 33 DE ANI DE LA VICTORIA REVOLUŢIEI ROMÂNE
Unii se joacă de-a Dumnezeu pe Vom avea sau nu zăpadă de Sărbători?
DNA-ul singur nu poate elimina corupția din primării pe Primăriile din Olt, bani de Crăciun
Titlul corect si realist;CJ Olt, bani pentru primarii din judeţ pe Primăriile din Olt, bani de Crăciun
„Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie.” — Honoré de Balzac pe Pădurea nu ne vrea
nedeloiu pe Cancerul României
Cine se teme de reforma? pe Cancerul României
Pensionar prin contributie, la stagiu complet. pe Veste uriașă pentru cei cu pensii sub 2.500 de lei!
Un machidon pe BECALI UMILIT!
Peter pe
Petre pe
Eddie pe ANUNȚ PUBLIC
GOGU DE LA COMUNA FARA GAZE, APA SI CANAL cundusa in continuare de comunisti. pe Sute de cadouri pentru copiii din Găneasa
Dupa ce ca nu sunt eficiente mastile in combaterea COVID-ului.... pe Masca, obligatorie în Slatina în toate spațiile deschise. Măsura se aplică din 31 octombrie
marinar pe
marinar pe Dreapta la rând?
Un simplu palmas pe VEȘTI BUNE PENTRU ALRO SLATINA
Vin vremuri grele pentru toti PSD-istii din toate institutiile Statului pe Socotelile liderilor politici din județ. Rămâne Oltul insula ROȘIE a României?
Terente pe Totul curge?
Unii se plimbă cu Covidul prin instituții,dar se fac ca plouă pe Toți angajații din Centrul Județean APIA Olt se vor testa, la cerere, pentru COVID-19
La candidati surpriza vor fi si rezultate surpriza.... pe EXCLUSIV. PSD, candidați surpriză în mai multe localități din Olt
VICEPRIMARUL DIN SCORNICESTI,O RUSINE... pe SCORNICEȘTI: RUSINOS! INTERESUL POLITIC MAI PRESUS DE CEL CETATENESC