-4.2 C
Slatina
duminică, ianuarie 18, 2026
AcasăPoliticăVișina Nouă - în carantină; echipaje mixte de jandarmi și polițiști acţionează...

Vișina Nouă – în carantină; echipaje mixte de jandarmi și polițiști acţionează pentru respectarea măsurii

Începând cu data de 03 martie, în conformitate cu Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în comuna Vișina Nouă a fost instituită zonă de carantină pentru o perioadă de 14 zile.
”Dat fiind adoptarea prezentei măsuri, Jandarmeriei Olt îi revine misiunea de asigurare a ordinii publice și verificarea respectării măsurilor obligatorii instituite de autorități în vederea prevenirii și limitării răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2. Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi, care, alături de polițiști, au misiunea de a realiza filtre la intrarea și ieșirea din zona carantinată, de a constitui patrule auto și pedestre în vederea menținerii unui climat de ordine publică și de a preveni orice incident.
Este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile județene, comunale și forestiere.” a transmis IJJ Olt.
De asemenea, circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Purtarea măștii este obligatorie, atât în spațiile deschise cât și în cele închise, iar deplasarea persoanelor aflate în izolare/carantină, în afara domiciliului/reședinței este interzisă.
Intrarea și ieșirea persoanelor și vehiculelor în/din localitate se face numai prin filtrele instituite de către forțele de ordine.

RELATED ARTICLES

ARTICOLE CITITE