La Vişina, peste 6.000 de imobile vor fi cadastrate gratuit

Date:

Share post:

Comuna Vişina face parte din prima licitație organizată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru începerea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul întregului UAT (unitate administrativ teritorială), în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF), alături de unitățile administrativ-teritoriale Vișina Nouă, Vădastra, Brastavățu, Oboga și Milcov, care vor fi finalizate în perioada următoare.

În acest sens, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) OLT anunță că în perioada 21 august – 19 octombrie 2017 vor fi publicate la sediul Primăriei comunei Vişina, documentele tehnice ale cadastrului care constituie temeiul înregistrării gratuite a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară. Cererile de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului se formulează în termen de 60 de zile de la data afișării și sunt însoțite de documente doveditoare. În urma recepției documentelor tehnice, în comuna Vişina au rezultat un număr de 6.141 imobile. „Lucrările de înregistrare sistematică desfășurate în cadrul acestor unități administrativ-teritoriale, se diferențiază de lucrările finanțate conform prevederilor OUG nr.35/2016 de modificare și completare a Legii cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996 republicată, prin faptul că lucrările se desfășoară la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale și nu pe sectoare cadastrale din extravilan. Pe această cale, OCPI OLT face un apel către toți proprietarii și posesorii de imobile din UAT Vişina, să participe la verificarea documentelor tehnice publicate la sediul primăriei”, a precizat Dorina Cristina Mihăilescu, purtătorul de cuvânt al OCPI Olt. Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.

Ilie Bîzoi

 

 

 

 

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...