Jandarmii, cu ochii pe oltenii care au participat la sărbătorile culturale

Date:

Share post:

Jandarmii olteni au intensificat la sfârșitul săptămânii trecute măsurile de ordine publică pe raza judeţului Olt, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, având loc o serie de manifestări cultural-artistice, aniversare și religioase prilejuite de sărbătorirea Sfinților Constantin și Elena.  Jandarmii olteni au  asigurat ordinea publică și protecția participanților la manifestările cultural-artistice și aniversare organizate în această perioadă în municipiul Slatina (Expo-Flora), în localitățile Sâmburești, Potcoava, Giuvărăști, Crâmpoia, Grojdibodu, Văleni, precum și la bâlciurile anuale organizate la Spineni, Vișina Nouă și Vitomirești. Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura ordinea publică la manifestările organizate în localitățile Piatra-Olt, Obârșia și Radomirești (Sărbătoarea bujorului românesc). Din fericire nu au avut loc evenimente neplăcute.

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...