Interviul pentru funcţia de procuror general al României are loc astăzi

Date:

Share post:

Cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror general al României – Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu – susţin miercuri interviul, în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Interviurile au început la ora 9,00 şi sunt transmise în direct pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Fiecare candidat are la dispoziţie aproximativ 30 de minute pentru a face o prezentare a Ministerului Public, a eventualelor disfuncţii şi vulnerabilităţi identificate, dar şi propuneri de remediere a acestora, după care vor răspunde întrebărilor puse de membrii comisiei de examinare.

Propunerea ministrului Justiţiei va fi înaintată Secţiei pentru procurori a CSM, în vederea obţinerii avizului, urmând ca, după obţinerea acestuia, Tudorel Toader să înainteze propunerea preşedintelui României.

Daniel Horodniceanu a candidat pentru al doilea mandat la şefia DIICOT şi a fost respins de ministrul Tudorel Toader. Totodată, el candidează şi pentru funcţia de procuror european din partea României.

Gabriela Scutea a fost adjunctul Laurei Codruţa Kovesi, în vremea când aceasta era procuror general.

Marian Drilea este procuror la DIICOT Braşov, el fiind cel care l-a anchetat pe fostul şef al ANAF Sorin Blejnar în dosarul „Motorina”.

Tudorel Toader a declanşat, în octombrie 2018, procedura de revocare din funcţia de procuror general a lui Augustin Lazăr.

sursa: agerpres.ro

spot_img

Related articles

Biciclist acroșat de un autoturism, în comuna Vișina

Vineri, 21 noiembrie, pe strada Principală din comuna Vișina, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia...

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...