Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România.
În prima zi a săptămânii în curs, grupul parlamentar al PNL a comemorat Revoluția, prin vocea deputatului Gigel Știrbu, vicepreședinte PNL:
”Astăzi, 21 decembrie, se împlinesc 31 de ani de la ultima zi la putere a dictaturii comuniste în România și prima gură de aer de libertate a românilor aflați atunci, în anul 1989, la sfârșitul epocii Nicolae Ceaușescu. O epocă traumatizantă pentru românii lipsiți complet de drepturi și libertăți și aflați în permanență sub controlul centralizat al Partidului Comunist Român, control asigurat prin intermediul Securității și al Miliției, care instituiau pentru cetățeni numeroase obligații și limitări. Să nu uităm că oamenii trăiau zi de zi într-o permanentă stare de frică de a vorbi și de a acționa liber și de a nu fi turnați la Securitate de către cetățenii racolați chiar din rândul societății, de către prietenii sau chiar de către propriile lor rude constrânse să facă acest lucru.
21 decembrie 1989 pentru România reprezintă trecerea de la totalitarism la democrație. Din nefericire această trecere s-a realizat cu pierderea a sute de vieți omenești, mulți tineri secerați de gloanțe în timpul Revoluției, eroi martiri care s-au sacrificat pentru ca noi toți să ne bucurăm astăzi de libertate. Libertatea de exprimare a gândurilor și a opiniilor, libertatea credințelor religioase, libertatea de a călători, libertatea de a conduce propriile afaceri, libertatea individului de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale.
Să ne amintim, astăzi, că în comunism individul nu conta, totul se rezuma la binele colectiv iar pentru a avea o societate dezvoltată întreaga națiune era jertfită. Să ne amintim acest lucru și să apreciem democrația la adevărata ei valoare fără să o încălcăm, nici măcar din când în când, deoarece ea garantează individului drepturile și libertățile câștigate cu sânge în decembrie 1989.
Comunismul a provocat răni adânci românilor care se vindecă greu, unele poate niciodată. La “momentul“ 21 decembrie 1989 o națiune asuprită și terorizată de Partidul Comunist, sătulă de interdicții și sufocată de cultul personalității lui Ceaușescu fierbea și s-a dezlănțuit. În toată țara protestele, luptele de stradă și demonstrațiile au dus la căderea regimului comunist din România.
21 decembrie reprezintă o zi critică pentru istoria națională. Este ziua ultimului discurs al lui Nicolae Ceaușescu la un miting organizat chiar de el la București, în Piața Revoluției, discurs întrerupt abrupt de revolta poporului nemulțumit și furios, apoi a urmat baricada de la Piața Universității, o scenă sângeroasă, de tristă amintire, când forțele represive au tras în demonstranți fără milă, după care, în ziua următoare, cuplul Ceauşescu a părăsit sediul puterii cu elicopterul și acesta reprezintă momentul în care dictatura comunistă s-a prăbuşit. Numai respectând astăzi cu sfințenie democrația ne putem cinsti cum se cuvine, adică cu imensă recunoștință eroii uciși în Revoluția din 1989.” a declarat liberalul.
Grupul parlamentar al PNL, prin Gigel Știrbu, a comemorat Revoluția
Recent Comments
pe Spitalul Slatina, precizări cu privire la imaginile apărute în spațiul public din Secția Urologie
pe Consilierul local PSD Mihai Cîrloganu: ”Mario De Mezzo amanetează Slatina pentru următorii 13 ani”
pe Consilierul local PSD Mihai Cîrloganu: ”Mario De Mezzo amanetează Slatina pentru următorii 13 ani”
pe Prefectul de Olt cere eliminarea simbol grafic în culorile PNL de pe gardurile școlilor din Slatina
pe Emil Albotă: ”PSD se va opune ferm tuturor taxelor și birurilor impuse de primarul Mario De Mezzo”
pe Micul geniu din Caracal a adjudecat o nouă medalie de aur la Olimpiada Internațională de Matematică

pe Olt: percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală, sustragere de sub sechestru și fals
pe Proiectul ”Digitalizarea activității Primariei orasșului Corabia in beneficiul comunitatii”, admis
pe RUȘINICĂ!
pe RUȘINICĂ!
pe Paul Stănescu: ”Consiliul Local l-a câștigat PSD-ul, problema a fost cu omul, cu persoana Emil Moț”
pe Stănescu: ”Din ianuarie 2024, toate pensiile vor crește, apoi din septembrie se vor mări din nou”
pe Povestea unei tinere din Slatina care a transformat în afacere cea mai arzătoare problemă a planetei

pe Municipiul Caracal și comuna Orlea, contracte prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”
pe Parcul Constantin Poroineanu din Caracal luat cu asalt de participanţii la Maratonul Romanaţiului
pe Familiile din Slatina care au sărbătorit nunta de aur în anul 2022, premiate de autoritățile locale
pe ÎNCĂ UN OLTEAN A PIERDUT LUPTA CU COVID-19. LA CÂT A AJUNS RATA DE INFECTARE, LA NIVELUL JUDEŢULUI
pe Senator Paul STĂNESCU: ”Guvernul Cîțu-PNL este fără discuție un guvern al sărăciei și al minciunii”

pe ANUNȚ PUBLIC
pe OPRESCU, DESPRE TARGETUL PSD OLT LA PARLAMENTARE: „ESTE UN TARGET REALIST PE CARE NI L-AM ASUMAT”

pe SUTE DE SALARIAȚI DE LA ALRO SLATINA BENEFICIAZĂ DE CONDIȚII SPECIALE DE MUNCĂ. CINE SUNT ACEȘTIA
pe Totul curge?
pe ANI a actualizat lista persoanelor care au interdicţia de a ocupa o funcţie aleasă timp de trei ani