FIRME DIN OLT, AMENDATE DE ITM PENTRU NERESPECTAREA MĂSURILOR ANTI–COVID. CE AU DESCOPERIT ORGANELE DE CONTROL

Date:

Share post:

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a desfășurat în perioada 10 – 24 noiembrie 2020, în cadrul unei campanii naționale, o serie de controale la angajatorii cu un număr de peste 50 de salariați pentru a verifica modul de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru, securitatea și sănătatea la locul de muncă, în vederea reducerii riscului de contaminare cu COVID 19.

Astfel, potrivit șefului ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 42 controale (nr. total de lucrători ai unităților controlate: 15.041, din care: 415 desfășoară activitate în regim de telemuncă și muncă la domiciliu, 12.521 au programul de muncă decalat). În urma verificărilor efectuate au fost dispuse 31 măsuri de remediere a deficiențelor constatate și au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, din care 5 avertismente și 2 amenzi în valoare de 3.000 lei.

Și în domeniul securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 32 controale în urma cărora au fost dispuse 40 măsuri de remediere a deficiențelor și au fost aplicate 40 avertismente. Potrivit șefului ITM Olt, cele  mai frecvente deficiențe constatate au fost: neorganizarea programului de lucru astfel încât să se realizeze decalararea acestuia cu cel puțin o oră; neîntocmirea actelor adiționale la contractele individuale de muncă pentru salariații care desfășoară activitate în regim de telemuncă; nerespectarea prevederilor legale referitoare la repausul săptămânal; nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidența timpului de muncă; neactualizarea planului de prevenire conform evaluării riscurilor cu măsurile sanitare la nivel național; nesupravegherea stării de sănătate pentru toți lucrătorii și neverificarea modului de purtare a echipamentului individual de protecție.

 

spot_img

Related articles

Primarul Marijana Trepăduș a finanțat o excursie la Târgul de Crăciun din Craiova

Miercuri, 26 noiembrie, conducerea și beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Socială din Șopârlița, directorul Școlii Gimnaziale din...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va avea loc premiera specatacolului de teatru cu piesa „Moartea...

Fiul lui Bercea Mondialu, accident mortal cu mașina în Drăgănești-Olt

Constantin Anghel (zis Samir), fiul lui Bercea Mondial, ar fi fost implicat în accidentul mortal produs la începutul...

Aproximativ 3.000 de colindători sunt așteptați la CJ Olt

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte la Consiliul Județean Olt. Platoul din fața instituției a îmbrăcat haina de...