Femeile conduc mai mult de o treime dintre afacerile din Olt

Date:

Share post:

Numărul femeilor care se decid să intre în afaceri creşte de la o lună la alta. Cu toate acestea, bărbaţii deţin supremaţia în judeţul Olt, în ceea ce priveşte mediul de afaceri.

Potrivit datelor statistice ale Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, peste 62 la sută dintre agenţii economici olteni sunt de sex masculin. Conform aceleiaşi surse, un număr de aproape 5.500 de femei aveau statutul de patron, la începutul lunii februarie anul curent, mai mult cu 400 de persoane, faţă de sfârşitul lunii ianuarie 2017.

În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe a asociaţiilor sau acţionarilor persoane juridice active, ponderea bărbaţilor este de 62,51 la sută, mai exact 9.050 olteni de sex bărbatesc au decis să se lanseze în afaceri, faţă de doar 5.428 femei, ceea ce corespunde unui procent de 37,49 la sută.

Antreprenoriatul feminin constituie o prioritate în viziunea Uniunii Europene, care face eforturi importante pentru susţinerea creşterii implicării femeilor în afaceri, lucru ce poate fi constatat şi prin prezenţa mult mai activă a femeilor în bussines şi a numărului mult mai mare de firme deţinute de acestea, comparativ cu România.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a „Școlii mamei”

Spitalul Județean de Urgență Slatina a organizat prima ediție a "Școlii mamei", în parteneriat  cu Biogenis - banca...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Traficul pe Valea Oltului va fi restricţionat în intervalul 21 noiembrie - 19 decembrie, din cauza lucrărilor de...

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...