Europarlamentarul Jean Marinescu: „Drumul Craiova – Pitești este inutil“

Date:

Share post:

Regiunea Oltenia este pe locul șapte în Uniunea Europeană ca și grad de sărăcie, din cauza slabei dezvoltări economice, a subliniat europarlamentarul Marian Jean Marinescu cu ocazia lansării vineri la Craiova a  programului „Erasmus pentru tineri”. Eurodeputatul Marian Jean Marinescu a declarat, potrivit jurnaliştilor de la Gazeta de Sud, faptul că una dintre cauzele sărăciei în regiunea Oltenia o constituie lipsa unei autostrăzi care să ne lege de Vest, subliniind faptul că, în prezent, singurele dezbateri care au ca obiect o autostradă pentru Oltenia sunt legate de tronsonul Craiova-Pitești. „Au fost fonduri în regiune, dar aproape neutilizate în direcția care trebuia. În primul rând, vorbim de infrastructură, și știți foarte bine că în celebrul masterplan pentru transport se prevede o autostradă care să facă legătura Olteniei cu vestul abia prin 2030. Este o rușine asta, pot să spun. Dacă o să vă uitați o să constatați acest lucru, însă se tot vehiculează Craiova- Pitești, inutilă după părerea mea, pentru că noi nu avem nevoie să ne legăm de Capitală, avem nevoie să ne legăm de vest și asta pentru că, în curând, dacă se închide coridorul Budapesta-Belgrad-Sofia… și se lucrează la el, pe autostradă vom fi izolați complet. Deci totul stă în capacitatea noastră de a dezvolta economia și pentru acest lucru ar trebui să dezvoltăm toate posibilitățile”, a subliniat eurodeputatul Marian Jean -Marinescu, citat de cotidianul Gazeta de Sud.

 

spot_img

Related articles

Potcoava: Elev agresat de un polițist

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, 25 noiembrie, prin apel 112, de către un bărbat...

Permis B fără examen? Senatul aprobă modificările cerute de Nicușor Dan – reguli noi pentru șoferi

Senatul a adoptat luni, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația...

Dobrosloveni: dansuri, muzică și fasole cu ciolan, de 1 Decembrie

Administrația locală a comunei Dobrosloveni, în frunte cu edilul Gheorghe Tudorașcu, a pregătit un program de zile mari,...

Vremea se răcește în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme severă, anunțând ploi abundente, lapoviță, ninsoare...