Europarlamentare 2019 și Referendum 2019: Cum poți afla dacă s-a votat cu buletinul tău?

0
287

Europarlamentare 2019 și Referendum 2019. Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH) anunță că românii, a doua zi după alegerile europarlamentare și referendum, pot afla prin completarea unui formular dacă CNP-ul lor a votat sau nu.

Europarlamentare 2019 și Referendum 2019. Mai exact, APDOR-CH va oferi, a doua zi după vot, formularul prin care românii pot întreba la AEP dacă codul lor numeric personal a fost sau nu folosit la votul din 26 mai privind alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție, iar dacă da, la care dintre ele.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) spune că Sistemul Integrat de Monitorizare a Prezenței la Vot (SIMPV) va fi folosit în ambele situații, iar acesta prevede ca, la momentul prezentării la urne, cetățenilor să li se scaneze cărțile de identitate, astfel fiind prevenite voturile multiple.

Prin urmare, indiferent dacă veți merge doar pentru unul sau pentru ambele motive la vot în ziua de 26 mai, veți avea după aceea posibilitatea de a afla dacă și CNP-ul vostru a făcut același lucru, scrie euractiv.ro.

Guvernul, prin OUG 6/2019, a introdus sistemul electronic de monitorizare a prezenței la vot, iar Ministerul de Interne informează că AEP, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) şi Institutul Naţional de Statistică (INS), asigură implementarea și operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai, potrivit prevederilor legale aplicabile, românii plecați în străinătate nu pot să votează prin corespondență. De asemenea, legislația în vigoare nu prevede necesitatea înscrierii cetățenilor români în Registrul electoral cu adresa de reședință sau domiciliu din străinătate.

Potrivit AEP, la data de 28 februarie, în Registrul electoral erau înscriși 18.937.258 de cetățeni români cu drept de vot.

Europarlamentare 2019 // Referendum 2019.  Cum vor arăta buletinele de vot?

Alegeri europarlamentare 2019 // Referendum 2019. Biroul Electoral Central a stabilit ordinea partidelor pe buletinele de vot de la alegerile europarlamentare 2019.

Ordinea a fost stabilită prin tragere la sorți, anunță BEC, într-un comunicat de presă.

Iată ordinea partidelor pe buletinele de vot la europarlamentare 2019:

1. PSD

2. Alianța 2020 USR – Plus

3. Pro România

4. UDMR

5. PNL

6. ALDE

7. PRODEMO

8. PMP

9. Partidul Socialist România

10. Partidul Social Democrat Independent

11. Partidul România Unită

12. Uniunea Națională pentru Progresul României

13. Blocul Unității Naționale – BUN

14. Greforiana-Carmen Tudoran

15. George-Nicolae Simion

16. Peter Costea

Europene 2019. Sondajul care răstoarnă toate calculele înaintea europarlamentarelor

Europarlamentare 2019 // Referendum 2019. Ordinea partidelor de pe buletinele de vot a fost stabilită miercuri, la Biroul Electoral Central. BEC trage la sorți poziția pe listele de vot la alegerile europarlamentare pentru partidele și independenții care s-au înscris în cursa electorală. În total, au fost validați 13 partide și trei candidați independenți

Miercuri s-a stabilit ordinea pe buletinele de vot a a partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au depus liste de candidaţi, precum şi a candidaţilor independenţi. Aceasta are loc în condițiile Hotărârii Guvernului nr. 81/2019 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019, arată stiripesurse.ro. Pentru partidele politice, stabilirea numărului de ordine pe buletinul de vot se face prin tragere la sorţi.

În schimb, candidaţii independenţi se trec la sfârşitul buletinului de vot, în ordinea înregistrării candidaturilor.

Europarlamentare 2019 // Referendum 2019. Au rămas definitive candidaturile depuse de treisprezece partide şi de trei persoane fizice, a decis BEC după verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de legea electorală.

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe în 27 aprilie şi se încheie în 25 mai, la ora 7.00.

Sursa: realitatea.net