Dosar penal, produse confiscate și amenzi de 560 milioane ROL

Date:

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au acționat, weekendul trecut, cu scopul prevenirii și combaterii contrabandei cu produse accizabile, precum și pentru verificarea legalității activității de comerț cu produse de sezon.

În cadrul verificărilor, polițiștii au constatat o infracțiune prevăzută de Legea 86 din 2006, respectiv introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal.

Totodată, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 R, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau de prestări servicii ilicite, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 56.000 de lei (n.r. 560 milioane ROL), fiind ridicate în vederea confiscării produse alimentare și nealimentare  în valoare de 752 lei.

Ilie Bîzoi

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...