Directorul de campanie al PSD pentru alegerile parţiale din 11 iunie 2017 deputatul Marius Iancu a declarat, pentru Gazeta Oltului, că rezultatele obţinute de candidaţii social-democraţi la Osica de Sus şi Sprâncenata sunt rodul muncii unei echipe şi nu doar a unui singur om sau a unui candidat. Parlamentarul de Olt a precizat că aceste alegeri sunt o confimare a rezultatelor obținute de PSD la alegerile locale și parlamentare de anul trecut. „Acest lucru demonstrează faptul că oamenii au în continuare încredere în noi și în Programul de Guvernare al PSD și le mulțumesc pentru acest lucu. Au văzut că măsurile din acest program care au fost implementate sunt bune, îi ajută să aibă un trai decent și aduc României creștere economică. Au înțeles că Programul de Guvernare este șansa de dezvoltare a comunităților locale. Proiectele și investițiile din Osica de Sus și Sprâncenata vor continua pentru că Gheorghe Manicea și Marin Mihășteanu au sprijinul întregii echipe a PSD Olt”, a spus Iancu. Directorul de campanie al PSD Olt îi felicită pe Gheorghe Manicea și Marin Mihăeșteanu pentru câștigarea mandatelor de primar în Osica de Sus și Sprâncenata și le mulțumește cetățenilor din cele două comune pentru votul de încredere dat candidaților PSD. „În această campanie electorală am fost printre oameni, am mers din poartă în poartă, am mers în târgul săptămânal din Osica de Sus. Consilierii locali din Osica de Sus și Sprâncenata, parlamentarii de Olt, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu și vicepreședintele Virgil Delureanu au stat de vorbă cu cetățenii, le-au ascultat problemele și sunt convins că multe dintre ele își vor găsi rezolvarea în perioada următoare. Am arătat că PSD Olt este o echipă unită și puternică, mereu alături de autoritățile locale, de oameni și de aceea ne bucurăm de încrederea și susținerea lor”, a conchis parlamentarul oltean. PSD a câștigat alegerile parțiale, din 11 iunie 2017, din comunele Osica de Sus și Sprâncenata. La Osica de Sus, candidatul PSD Olt, Gheorghe Manicea a obținut 48,66% , adică 1.184 de voturi. La Sprâncenata, candidatul PSD Olt, Marin Mihăeșteanu a obținut 66,40%, adică 846 de voturi.
Ilie Bîzoi