Deputatul Marius Iancu: „Legea salarizării unitare este o lege prin care PSD va reda demnitatea medicilor, profesorilor și salariaților”

0
281

Proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cunoscut sub numele de Legea salarizării unitare, a fost adoptat miercuri, 7 iunie 2017, de Camera Deputaţilor, for decizional. Proiectul a primit 188 de voturi „pentru”, 28  „împotrivă” și 47 de „abțineri”, Camera Deputaților fiind for decizional.

 

Potrivit actului normativ iniţiat de Grupul parlamentar al PSD, de la 1 ianuarie 2018, toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut de 25%. „De la 1 martie 2018, profesorii vor beneficia de o majorare salarială de 25%, care, adăugată la creșterea de 25% care a avut loc deja ca urmare a deciziei Guvernului social-democrat, înseamnă de fapt o creștere de 50%. Tot de la 1 martie, medicii și asistentele vor avea creșteri salariale de peste 100%, ajungând la nivelul grilei din 2022. Conform acestei legi, de la începutul anului 2018, salariații din instituțiile statului vor primi o primă de vacanță anuală, la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară și o indemnizație de hrană anuală, la nivelul a două salarii de bază minime brute pe țară”, a precizat parlamentarul PSD de Olt, Marius Iancu. Deputatul social democrat a declarat că a votat Legea salarizării unitare pentru că este o lege prin care PSD, partidul care a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2016, cu un scor de 45%, va reda demnitatea medicilor, profesorilor și salariaților din celelalte instituții ale statului. „Prin această lege facem ordine în grilele de salarizare ale bugetarilor și mărim salariile oamenilor care muncesc în instituțiile statului pe câteva sute de lei pe lună. Indiferent din ce partid facem parte și ce viziune asupra dezvoltării României am avea, nu se poate să nu observi cât de puțin câștigă un funcționar public sau un profesor. Că acești oameni supraviețuiesc, nu trăiesc, că sunt umiliți și că nu poți să le ceri să fie profesioniști, atunci când salariul nu le ajunge să plătească rata sau facturile. Toți acești oameni merită un trai decent, trebuie să facă parte din clasa mijloc și de aceea susțin că Legea Salarizării Unitare este o lege corectă, necesară în România de azi”, a explicat deputatul Iancu. Parlamentarul oltean a ţinut să-i felicite pe toți cei care au lucrat la acest proiect de lege, pe cei care au participat la dezbateri și au depus amendamente.  „A fost un demers unic pentru Guvern și Parlament, au fost implicați foarte mulți oameni, miniștri și secretari de stat, specialiști, sindicate, oameni de afaceri. Îi felicit pe toți pentru că au făcut o lege bună. Fiecare idee, fiecare critică argumentată, fiecare amendament dezbătut a dus la un proiect care a fost votat, astăzi, de 188 de deputați care au fost aleși de români. Deci, românii au votat pentru români”, a conchis deputatul Marius Iancu. Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va fi trimisă președintelui României, Klaus Iohannis spre promulgare.

Ilie Bîzoi