Controale ample în Slatina și Caracal

Date:

Share post:

Polițiștii olteni au acționat, miercuri, 26 noiembrie, în Slatina și Caracal unde rata de infectare cu virusul Covid-19 este mai ridicată, precum și în comunele limitrofe celor două localități.

Controalele au durat șase ore și a fost verificat portul măștii de protecție în toate spațiile publice închise sau deschise. De asemenea, a fost verificată legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane.

„În cele șase ore, au legitimate și verificate aproape 300 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și au fost controlate aproximativ 50 de mijloace de transport persoane. În urma neregulilor constatate,  au fost aplicate 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

spot_img

Related articles

Primarul Marijana Trepăduș a finanțat o excursie la Târgul de Crăciun din Craiova

Miercuri, 26 noiembrie, conducerea și beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Socială din Șopârlița, directorul Școlii Gimnaziale din...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va avea loc premiera specatacolului de teatru cu piesa „Moartea...

Fiul lui Bercea Mondialu, accident mortal cu mașina în Drăgănești-Olt

Constantin Anghel (zis Samir), fiul lui Bercea Mondial, ar fi fost implicat în accidentul mortal produs la începutul...

Aproximativ 3.000 de colindători sunt așteptați la CJ Olt

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte la Consiliul Județean Olt. Platoul din fața instituției a îmbrăcat haina de...