Consiliul Local Corabia a căștigat procesul cu Prefectura Olt

Date:

Consiliul Local al orașului Corabia a căștigat procesul cu instituția Prefectului, în care Prefectura solicita anularea Hotărarii nr. 23/18.03.2019, adoptată de către Consiliul Local prin care se menținea în anul 2019 același nivel al impozitelor și taxelor locale din anul 2018.

”Consiliul Local al orașului Corabia a primit Hotărârea Tribunalului Olt, în procesul prin care instituția Prefectului solicita anularea Hotărarii nr. 23/18.03.2019, adoptată de către Consiliul Local, la inițiativa primarului Iulică Oane, prin care se menținea în anul 2019 același nivel al impozitelor și taxelor locale din anul 2018.
Tribunalul Olt a respins cererea Prefecturii de anulare a acestei hotărari, care a fost adoptată în cadrul unei ședințe de îndată a Consiliului Local al orașului Corabia, în speță fiind vorba de rezolvarea cu maximă urgență a intereselor locuitorilor orașului.
Sperăm ca Prefectura Olt să nu facă apel la Hotărârea Tribunalului în privința impozitelor din orașul Corabia. În acest caz, Hotârârea va deveni definitivă și irevocabilă, și cetățenii iși vor putea primi banii înapoi sau să fie luați în calcul la plata impozitelor viitoare.” a declarat Dan Olteanu, purtătorul de cuvânt al orașului Corabia.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...