Consilieri judeţeni noi! Iată cine a depus jurământul la CJ Olt

Date:

Share post:

Consiliul Judeţean (CJ) Olt are doi membri noi. Este vorba despre George Şofaru (PSD) şi Mircea Daniel Popescu (PNL). Cei doi au fost validaţi şi au depus jurământul în sedinţa ordinară de joi a Consiliului Judeţean.

Şofaru a intrat în CJ Olt în locul Corinei Sulger care a fost votată de Parlament, luna trecută, în funcţia de membru în comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar Popescu în locul fostului preşedinte al PNL Olt, Costel Moisescu, care a decedat în data de 13 octombrie 2017.

Iată ce au declarat noii consilieri:

George Şofaru:Nu îmi propun decât să am o activitate cât mai bună în cadrul şedinţelor de Consiliu Judeţean şi să susţin politica grupului din care fac parte. O activitate cât mai bună este aceea care aduce un beneficiu locuitorilor judeţului Olt şi totodată care aduce plus valoare proiectelor pe care noi le dezbatem şi pe care le supunem votării. Eu consider că priorităţile pentru judeţul Olt ar fi în primul rând anveloparea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi dotarea acestuia cu aparatură modernă şi performantă, îmbunătăţirea drumurilor existente în judeţul Olt şi ajutarea tuturoro comunelor ca să îşi îndeplinească toate obiectivele pe care şi le-au propus în acest mandat”.

Mircea Daniel Popescu: „Cred că sunt cu siguranţă cel mai tânăr consilier judeţean. Vreau să vin în primul rând cu nişte propuneri în cadrul Consiliului Judeţean pentru a ajuta tinerii şi pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere”.

 

Ilie Bîzoi

 

spot_img

Related articles

Mădălina Ghenea, apariție ca la Hollywood

Milano a strălucit serile trecute, iar toate privirile s-au oprit asupra Mădălinei Ghenea, care a făcut furori la...

Strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina va fi închisă complet traficului rutier

Începând de vineri, 21 noiembrie, strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina va fi închisă complet traficului rutier, inclusiv...

România și-a aflat traseul din play-off-ul CM 2026

Naționala României mai are o șansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul...

Deputatul Daniel-Răzvan BIRO va conduce conferința AUR de la Slatina

Deputatul de Mureș, Daniel-Răzvan BIRO, va conduce Conferința Județeană de Alegeri a Filialei AUR Olt. Evenimentul va avea...