Congresul PSD, online. Oprescu: „PSD Olt susține echipa din care face parte Paul Stănescu”

0
398

Social democrații din județ se pregătesc pentru Congresul național, programat pe 22 august. Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a precizat că vor fi organizate 38 de centre teritoriale și un centru național, toate acestea fiind conectate online. În Olt vor fi două centre, unul la sediul PSD, celălalt pe Dealul Grădiște.

„Congresul la nivel de țară se va desfășura în 38 de centre teritoriale și într-un centru național, în total 39 de centre. În județul Olt, datorită numărului de delegați de 59 de persoane, avem două centre, unul la sediul partidului, de 14 persoane, iar celălalt centru este sus la cortul de evenimente de pe Dealul Grădiște, avem voie până la 50 de invitați, vor fi 45 de delegați și reprezentanți de la presă”, a spus Oprescu.

Președintele CJ Olt a spus că PSD Olt va susține echipa din care face parte senatorul Paul Stănescu.

„La Congresul PSD, votarea se va desfășura cu buletine de vot pe care le primim dinainte, plicul va fi sigilat și se va deschide la momentul votării. Aceste centre vor fi interconectate prin camera web și sonorizare cu Bucureștiul, acolo vom avea acces online. Va exista un soft în care se introduc voturile și se va da rezultatul final. PSD Olt susține echipa din care face parte Paul Stănescu, adică pe Marcel Ciolacu”, a adăugat Marius Oprescu.